ARHIVA B365

EURO 2020.Ce soluţie de compromis pregătesc autorităţile pentru transport de la Otopeni în Bucureşti

Surse din minister au declarat pentru HotNews.ro că este luată în calcul și versiunea de a extinde trenul actual spre Henri Coandă pe o linie de marfă pe unde în momentul de față este adus combustibilul chiar lângă aeroport Mai departe, de acolo, călătorii să fie transportați tot cu autobuze spre și dinspre terminale.

Până la momentul Euro 2020 o linie de cale ferată directă, care să subtraverseze DN1 și care să oprească într-o gară nou-construită în parcarea Aeroportului Otopeni, nu va putea fi realizată la timp. CFR abia acum e în proces de contractare a Studiului de Fezabilitate și, cu toate că oficial vizează ca termen de finalizare pentru lucrări anul 2020, șansele ca acest proiect să fie gata la timp sunt aproape nule.

În schimb, ca o plasă de siguranță, autoritățile feroviare demarează și un proces de modernizare a căii ferate și a haltei din zona de nord a localității Otopeni, pentru a ușura transferul pasagerilor spre și dinspre aeroport. Modernizarea vizează sistemul actual de legătură Gara de Nord – Aeroport: trenul lasă pasagerii în Punctul de Oprire Otopeni, de unde un autobuz preia călătorii până la Aeroport.

Halta de la Nord de Aeroport: Modernizată cu o clădire, peroane și facilități pentru persoanele cu dizabilități până la Euro 2020. Transferul călătorilor, tot cu autobuzul

CFR vrea să construiască o clădire în Punctul de Oprire Otopeni, peroane și facilități pentru persoanele cu dizabilități, totul până în trimestrul I 2020, se arată într-un răspuns transmis de CFR la solicitarea HotNews.ro.

„În vederea creşterii capacităţii de trafic a Magistralei 700 Bucureşti Nord – Urziceni – Brăila –Galaţi, s-a demarat etapa de elaborare a documentaţiei tehnico-economice pentru dublarea liniei CF pe distanţa Mogoşoaia – Baloteşti şi pentru modernizarea P.O. Otopeni (peroane, cladire, facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi). În funcţie de valoarea investiţiei, aprobarea indicatorilor tehnico – economici se va face în conformitate cu prevederile art. 42 din Legea 500/2012 privind finanţele publice. După aprobarea indicatorilor tehnico – economici, se va achiziţiona integrat serviciul „design and build” pentru proiectarea și execuţia lucrărilor. Se estimează începerea lucrărilor în trimestrul I 2019 şi finalizarea în trimestrul I 2020 (12 luni)”, transmite CFR.

Pe de altă parte, surse din minister susțin că este luată în calcul și varianta ca trenurile actuale spre Aeroport, pe magistrala spre Urziceni, să folosească o linie de cale ferată dinspre Balotești spre Aeroport care ajunge foarte aproape de pista Nord. Pe această cale feroviară în prezent este adus combustibilul prin vagoane-cisternă în zona aeroportului. Din acel loc călătorii ar urma să fie preluați de microbuze sau autobuze până la terminalele plecări/sosiri. Detalii, pe Hotnews.ro. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button