COOL CITY

„Eu sunt dragostea”: Sau, mai bine zis, „Eu sunt plictiseala”

De fapt, chiar mă felicit că am băut înainte o cafea tare, altfel eram în pericol să adorm. Un film fără nerv, fără acel ceva care să te facă să ai palpitaţii sau să-ţi pună mintea la contribuţie. Nu aş fi crezut în veci că „Rămăşiţele zilei” o să mi se pară un fel de „Crank” din punct de vedere al ritmului, mai ales în comparaţie cu un film italian cu un titlu atât de promiţător.

Singurul moment mai de Doamne ajută se petrece la vreo oră jumate de la începerea filmului, când o actriţă engleză şi un actor italian cu trăsături de arab oferă câteva momente de… destindere, bine filmate. În afara celor 15 minute bine realizate, care au darul de a te trezi din amorţeală, avem personaje semi-stupide sau extrem de conservatoare, care te trimit cu gândul la Anglia secolului XIX mai degrabă decât la Italia secolului XXI. La care se adaugă un stil bombastic al regizorului si co-scenaristului Luca Guadagnino, care, culmea!, este italian. Și care vrea să dea mereu impresia că avem de-a face cu un film deosebit, o operă de artă accesibilă doar cinefililor adevăraţi. Însuşi oraşul Milano apare în ceaţă şi colorat în nuanţe de gri, fapt ce te trimite cu gândul la Londra lui Jack Spintecătorul, minus tensiunea. Acţiunea trenează mai ceva ca un ambuteiaj în Beijing, logica personajelor pare din altă galaxie iar aşa-zisa intrigă nu poate smulge decât câteva zâmbete de compasiune. Actorii se străduiesc din greu să se muleze pe un scenariu scris parcă de regina Victoria, care le lasă tot atâta spaţiu de manifestare cât o căsuţă poştală, aşa că ar fi nedrept să fac aprecieri asupra calităţii jocului lor.

Prin urmare, dacă aveţi serioase probleme cu inima, sunteţi un mare admirator al regulilor morale de pe vremea când părinţii voştri nu se născuseră sau pur şi simplu suferiţi de insomnie, vă recomand cu tărie acest film. Altfel, mai bine savurati un espresso italian de calitate, va fi mult mai palpitant.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button