“Eu nu mai pot cu ăsta, m-a disperat!” Cea mai aprig-grijulie bucureșteancă circulă cu STB, o întâlniți pe linia 484

 Tot ce e în viață e și pe traseele STB... Luna Femeii. Temperaturile din care nu mai înțelege nimeni nimic. Astenia de primăvară. Grijile de fiecare zi. E greu să jonglezi cu toate astea și să te simți invincibil. Prin autobuze, troleibuze ori tramvaie, despre asta vorbesc în ultima vreme poveștile călătorilor.

🚌 Femeia a prins un scaun liber în autobuzul 484, așa că-și scoate din buzunar telefonul, să-și spună oful unei prietene:

– Eu nu mai pot cu ăsta: bea cafea în disperare! Și doctoru’ i-a spus clar: fără cafea, fără ciocolată, fără cola! Aiurea! Toarnă-n el cafea ca apucatu’! Și e agitat, și toate ălea, chiar dacă ia pastile… Da’ chiar, că nici nu-s sigură că le ia… Și dacă-și mai cumpără și vreun energizant, aia e! De mâncat nu mănâncă mai nimic… M-am dus zilele trecute la el, l-am sunat înainte: „Măi, vrei să-ți cumpăr ceva?”. Mi-a zis că n-are nevoie de nimic. Când am ajuns acolo, am deschis frigideru’ și m-am luat cu mâinile de cap: gol pușcă! În secunda doi mi-am luat geanta și-am ieșit pe ușă. I-am cumpărat brânză, roșii, niște mezel, una, alta… Pâine, normal. Mă rog, ca la oamenii normali. Ce-o fi făcut cu toate nu știu. Te pomenești că zac pe-acolo, scorojite și mucegăite. Nu știu cum să mai procedez, sincer îți spun. Că nici nu pot să-l bat la cap întruna: „Tu ești bine? Ai ceva?”. Că te bagi cu picioarele-n viața omului și nu știi cum reacționează. Și dacă-l întreb de ceva, face mișto de mine. L-am luat odată tare: „Te ții de tratament? Ți-aduci aminte ce ți-a zis doctoru’? Sigur nu bei cola?” Și el, ce crezi? Râde și-mi zice: „Stai liniștită, că nu pun gura pe cola! Eu beau numai Pepsi”.

Uneori, e nevoie de-o conversație care durează minute întregi, ca să te lămurești cum stau lucrurile și, eventual, să tragi o concluzie. Alteori, peste un întreg autobuz se prăbușește o sentință tunată fără drept de apel de-un călător furios: „De-aia-i bine să nu faci bine!!!”.

🚌 Schimb linia STB. Urc. Doamna de pe scaunul de la fereastră pare să nu observe nimic în jur. Urmărește fascinată, pe telefon, o lecție complexă. O voce suavă o inițiază în „ritualuri pentru lună plină”. Firește că privitoarea e numai ochi și urechi, fiindcă instrucțiunile sună cam așa: „Scrie cu un pix de culoare verde suma de bani pe care vrei să o câștigi”. (Carevasăzică, mergem pe logică: verzișorii la verde trag!). Apoi, vocea trece la „instrumente” pe cât de precise, pe atât de neliniștitoare: „Ai nevoie de un prosop, o farfurie și-un ciocan”. Recunosc: când a ajuns la obiecte contondente, am simțit nevoia să mă-ndepărtez ușor.

 Adolescenta vorbește cu mama ei despre o mulțime de lucruri. În special despre școală: note, profesori, teste și colegi pe care nu-i poate ține nimeni în frâu. Deodată, fata are o revelație:

– Auzi? Nu cumva vine 8 Martie?

– Ba da.

– Și nu-mi iei și mie ceva de 8 Martie? Îmi iei și mie o brățară de aur, îmi ieeei?

– Păi mai ai una…

– Și ce dacă? Eu vreau să fiu Anamaria Prodan, să am 10 brățări de aur! PE-O MÂNĂ!

Mai multe Cronici STB, mai jos:

• Cel mai simpatic năpârstoc circulă cu STB. Vorbește întruna și-ntr-o limbă pe care s-ar putea s-o înțelegi
• Cățelușa Bella Rebella, contesă de Bichon și cuminte călătoare STB. “Nu mușcă, doamnă! Când era mică, mai ronțăia cabluri și papuci, dar niciodată om” 
• „Ce dacă-mi dă mama mâncare de milă?” Moment foarte dubios și gălăgios pe-o linie STB, cu bărbatul care vorbește nonstop, juri că-n somn