Etapele visului urât numit “Trecerea Podului Giurgiu-Ruse, zis și al Prietenei”. Când am plecat din București și câte vieți mai târziu am depășit Obstacolul

Foarte puține lucruri pot opri bucureștenii să meargă vara în Grecia, însă vestea că la celebrul Pod Giurgiu – Ruse  (aka Podul Prieteniei) au fost cozi și de 5-6 ore în mijlocul lui iunie pe sensul România-Bulgaria a speriat pe mulți. Suficient cât să nu ne mai ducem? Nicidecum!!!

Ci pur și simplu am căutat soluții să ducem la bun sfârșit misiunea din fiecare vară: să cucerim meleagurile grecești, unde Româna a ajuns deja a doua sau a treia limbă pe meniurile de mâncare.

Am o prietenă care s-a hotărât să saboteze Grecia. Sătulă de creșterile fantastice de prețuri (citim că anul acesta costă 50 euro / 2 șezlonguri), de mâncarea și cazările scumpe, a spus că nu mai calcă acolo până nu își vin grecii în fire. Este singurul om de acest fel pe care îl cunosc. În rest, ne încolonăm cu toții spre caracatiță la grătar.

Cea mai mare provocare? Trecerea graniței cu Bulgaria, desigur, așa cum aveam să aflu weekendul trecut, respectiv în data de 28 iunie, atunci când a trebuit să o efectuez.

Ce etape presupune trecerea de la Pod Ruse – Giurgiu?

1. Stres și cercetare

Îți petreci cca 2 ore pe zi analizând grupurile de Facebook Forum Grecia, Forum Thassos, dar și aplicația care îți zice cât stai la pod. Din ultima nu înțelegi absolut nimic, fiindcă în același interval de 10 minute apar mașini care au așteptat o oră, dar și altele care au stat 30 de minute. Studiezi în schimb chatul aplicației și extragi noi informații. Vorbești cu prieteni care au mai trecut ‘ÎNCOLO’, toți oferă date cam contradictorii. Pui tot research-ul cap la cap și extragi din balonul statistic că intervalul orar perfect de ajungere la pod este undeva noaptea în jur de 1:00-3:00. Ghinionul major este că vei face trecerea fix în weekend, când oricum timpul de așteptare crește.

Nu-i nimic, caracatița merită.

Elimini orice posibilitate de o rută alternativă cu bacul – decretezi că timpul petrecut pe drum spre alde Silistra e mai bine petrecut mâncând sandvici cu șnițel în coadă la Ruse.

Elimini și alte variante stil vama Lipnița, fiindcă nu reușești să găsești suficiente informații despre ce mai exact se găsește acolo.

2. Ajungerea la pod

Cu sandviciurile cu șnițele, chiloții de baie în bagaj și câinele ferchezuit de drum pleci pe la 12 noaptea de acasă.

O oră și ceva mai târziu, pe un drum totuși bun, dar destul de învelit în beznă în mare parte, cu multe mașini, ajungi la celebrul Petrom dinainte de celebrul Pod Giurgiu – Ruse. Te întrebi de ce intră aproape toată lumea în el. Oare aici voiau să ajungă? De ce nu au alimentat de pe drum, unde era mai liber? Îți dai un răspuns cules tot din forumurile de pe facebook – probabil au intrat să ia vigneta de Bulgaria. (Pont: e mai simplu să fie comandată online).

Trecem de Petrom, iar imediat se ivesc stațiile de taxare. Nu ne vine să credem ce liber e. Calculele au fost bune!!! Cronologic situația a fost astfel:

01:22 – ne-am așezat în coadă la plata taxei de pod
01:28 – am plătit (cash, 15 lei, după ce au încercat unii să ne taie fața de pe altă bandă)
01:35 – ajuns încet în coada care aștepta la pod (foarte aproape chiar de urcarea pe acesta. Urma să aflăm ulterior că tocmai se închisese semaforul pe sensul nostru.)
01:55 – începem să ne mișcăm
01:55-02:02 – traversăm podul în creierii nopții. Se circulă alternativ, pe o singură bandă. Imediat la urcarea pe pod, o mașină are probleme și e staționată pe dreapta. Polițiști de frontieră în jurul ei. În acest punct, cealaltă bandă este totuși accesibilă în caz de vreo situație de avarie. De la un moment încolo, ea e blocată complet, în reparații majore. Dacă ați văzut seria The Last Of Us (sau orice serie apocaliptică, de fapt), cam aia e atmosfera. Începe bine, apoi pe alocuri ai bucăți nesemnalizate și neprotejate, nici măcar cu o bandă semnalizatoare de ATENȚIE.

Probabil că, în fiecare mașină, fiecare turist se gândește cu groază – ‘doamne să nu facă cineva o mare PANĂ la roată acum, că nu mai are unde să tragă pe dreapta!’. Tirurile trec șontâc-șontâc.

02:03 – ne dăm jos de pe pod, răsuflând ușurați

3. Continuarea drumului, dincolo de controversatul Pod Giurgiu – Ruse

Verifici aproape frenetic aplicația și forumurile în continuare, să vezi dacă cei ce fac trecerea podului după tine, mai spre dimineață, așteaptă ore în șir, așa cum ai încercat să eviți.

Cineva scrie că acum semafoarele țin doar câte 15 minute pe fiecare sens, nu câte 30 de minute, cum a fost când ai trecut tu. Te întrebi de ce nu le-a venit ideea asta mai devreme, fiindcă pe sensul celălalt, dinspre Bulgaria, nu era mai nimeni.

Spre dimineață, toți turiștii scriu că au trecut podul ca rața prin lac, cu un maximum de 30 de minute. E sâmbătă, soarele răsare și nu mai înțelegi nimic.

Ajungi la un moment dat spre vama Kulata, la ieșirea din Bulgaria spre Grecia, la ora 9:30, intri într-o benzinărie și descoperi cu stupoare că plătești cash în LEI ROMÂNEȘTI.

Succesul, vacanța, dar și cucerirea vecinilor sunt aproape.