„Eşti mai frumoasă când plângi”. Chiar şi bătută de bărbat. Locul: Mătăsari. Timpul: zilnic

Au mai fost proiecţii pe clădiri, jocuri, cinematograf în aer liber şi teatru în stradă.

Curioşii au dat năvală sâmbătă, când celebra stradă Mătăsari a fost plină, în special, de locuitori ai zonei. Femei aranjate ca pentru o zi de sărbătoare, bărbaţi burtoşi în maieuri transpirate, copii fericiţi că şi pe strada lor se întâmplă ceva nou şi bun.

Evenimentul a debutat, vineri, undeva după ora 8 seara, în curtea Home Mătăsari, cu o conferinţă de presă, la care au fost invitaţi Alex Gâlmeanu, Wilhelmina Arz, Cătălina Florea (Asociaţia Telefonul Copilului), Iana Matei (Asociaţia Reach Out), Lavinia Tănculescu (psiholog), Maria Balabas (România Cultural). Seara a continuat, în mijlocul străzii, cu o prezentare de modă Wilhelmina Arz. “Regăsire” printer femei cunoscute precum Roxana Ciuhulescu ori Maria Radu. Și cu o expoziţie foto ce a ţinut toată perioada festivalului: 112, by Alex Gâlmeanu, care a scos în evidenţă chipul violenţei domestică.

“Proiect 112 este un proiect fotografic ce pune arta faţă în faţă cu teroarea violenţei în familie. Acesta se materializează sub formă a 24 de portrete înfăţişând personalităţi masculine de prim rang din România în ipostaze asemănătoare victimelor violenţei domestice. Statistic vorbind, victimele sunt femeile, iar bărbaţii, agresorii. Tocmai de aceea, rolurile au fost inversate. Încercăm să demonstrăm bărbaţilor cum arată violenţa domestica pe propria lor piele, i-am fotografiat în situatii în care multe dintre femei se află. Am ales personalităţi pentru ca sunt lideri de opinie, în felul acesta, mesajul nostru are şanse mai mari să fie auzit”, spune Alex Gâlmeanu.

Vis urban

Prima seară a festivalului s-a încheiat cu o altfel de socializare, de data asta pe muzică, cu matze (Cristian Stanciu) şi bandesnaci.

Au urmat două zile de de târg hand made şi workshopuri. „De la femeia vizibilă la femeia invizibilă”: „Femeia la serviciu”, „Femeia acasă”,”Femeia în pat”, „Femeia expat în Romania”,”Femeia în sine”.

Sâmbătă, de la 2 după-amiază, artista Alexandrina Hristov  a oferit o oră de muzică bună “Cu pianul în stradă”, continuată de teatru, tot în stradă (trupa Passe-Partout – Dan Puric), tango, evident, tot pe strada Mătăsari.

Ziua de duminică a debutat cu „Cafeaua de dimineaţă cu Lecturi Urbane, a continuat cu workshpuri, cu dans în stradă şi fotbal între fete. Și o proiecţie de film.

Concertele de sâmbătă seara au scos din casă mătăsarii burtoşi şi femeile cochete

Ziua de sâmbătă s-a terminat aproape de miezul nopţii, după câteva ore de concert, cu un public de pe Mătăsari pe cât de uimit, pe atât de receptiv.  Au cântat “Biluna Jam Session”, “Fanas Mecanique”, “We Singing Colors” – un proiect nou şi de viitor, cu Andrei Haţegan (de la The Amsterdams) & Roxana Niculae.

Și “Viţa de Vie”. Care a scos tot Mătăsariul pe stradă. Copiii, care până atunci alergau printre picioarele celor care au venit la Festival, femeile, care au dansat cot la cot cu adolescentele ce ştiau versurile “Viţa de vie” mai bine decât mine. Aceiaşi bărbaţi burtoşi, care până atunci stătuseră în faţa porţilor comentând mai ceva ca la un meci de fotbal, se uitau cu invidie la ale lor neveste, aranjate până peste poate şi parfumate, mai ceva ca teii ce străjuiau biserica de lângă scenă. O “Viţa de vie” ce a oferit un concert de nota 10, aşa cum o face mereu, cu un Adrian Despot politicos şi în formă maximă, chiar dacă trupa abia se întorsese de la Galaţi unde avusese concert cu o seară în urmă, cu un toboşar care a renunţat la tricoul de pe el de prea multă căldură, cu un “Bas şi-o toba mare” ce a răsunat peste străzi şi câmpii.

Cu alte cuvinte, o stradă Mătăsari încărcată de istoria celebrelor bordeluri de altădată, de muzică bună şi de o atmosferă care musai trebuie să se repete. Am plecat de acolo, cu promisiunea că mă voi întoarce într-o zi tot de duminică, normală, când voi putea prinde în file viaţa unei fete, Angela, născută şi crescută pe celebrii Mătăsari. Are vreo 20 de ani. Am prins-o plângând, pentru că o bătuse bărbatu’.

“De ce?”, o întreb discret, prefăcându-mă că mă preocupă rucsacul ce-l car în spate.

“Pentru că a vrut să mă iubească cu ăla mic în cameră şi eu n-am vrut să-i dau”.

„Da’ te-a mai bătut până acum?”

„Pe cine, pe mine? Zilnic…”

E frumoasă, aşa plânsă, cu rimelul intins peste obrazul proaspăt fardat. O zărisem şi sâmbătă seara, în timp ce Viţa de vie cânta “Eşti mai frumoasă când plângi”.

Când plângi, nu contează nici locul, nici timpul…