SMART CITY

Este oficial. Voluntariatul, recunoscut ca experienţă profesională

Tinerii care vor să înveţe încă din liceu meserie au acum posibilitatea să facă voluntariat în mai multe domenii, perioada respectivă fiind răsplătită cu un certificat de competenţe, document care le sporeşte şansele în faţa potenţialilor angajatori, scrie adevarul.ro.

Mai exact, conform Legii voluntariatului, perioada de voluntariat va fi considerată experienţă profesională, dar nu vechime în muncă. În Occident, voluntariatul cântăreşte greu la CV pentru că îi ajută pe tineri să demonstreze că şi-au dezvoltat o serie de abilităţi, dar şi că ştiu ce carieră vor să urmeze.

Legea arată că voluntariatul poate fi desfăşurat, printre altele, în domenii precum arta şi cultura, sportul şi recreerea, educaţia şi cercetarea, protecţia mediului sau sănătatea. Iniţiatorul proiectului, deputatul PSD Mihai Sturzu, a explicat că legea va veni în sprijinul tinerilor implicaţi în astfel de activităţi neremunerate.

„Unii studenţi la medicină fac foarte mult voluntariat, dar acesta nu era contabilizat nicăieri. Spre exemplu, dacă vor merge să se angajeze la o clinică privată care le va cere experienţă în domeniu o vor putea dovedi prin certificatele de voluntariat pe care le-au primit. Totuşi, este foarte important să nu confundăm experienţa profesională cu vechimea în muncă”, a declarat Sturzu, adăugând că voluntarilor nu li se plătesc taxe la stat sub formă de asigurări sociale. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button