Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujuveanu, a invitat sindicatul STB la o ultimă rundă de negocieri, astfel încât să se găsească soluții pentru a evita o nouă grevă generală la nivelul STB.
Primăria Capitalei intervine pentru aplanarea conflictului colectiv de muncă de la nivelul Societății de Transport București (STB). Viceprimarul Capitalei a trimis o invitație oficială la o întâlnire de lucru către principalul sindicat STB (Sindicatul Transportatorilor din București).
La întâlnire ar trebui să fie discutate, în detaliu, propunerile Sindicatului și găsirea unor soluții care să împiedice greva.
Întâlnirea are loc marți, la data de 19 septembrie 2023, la sediul PMB.
Amintim că, la data de 31 august a expirat contractul colectiv de muncă la nivelul Societății de Transport București, iar negocierile pentru un nou CCM au eșuat. Acesta ar fi motivul pentru care sindicaliștii doresc să pornească o grevă generală.
Sindicaliștii vor majorări salariale, dar și sporuri, precum cel „de burduf”. Sporul „de burduf” este pentru șoferii care conduc autobuze articulate și pentru vatmanii care manevrează noile tramvaie Imperio, cu o lungime de 36 de metri.
Legea spune că eșuarea negocierilor pentru un Contract Colectiv de Muncă duce la declanșarea conflictului colectiv, cu respectarea unor etape foarte clare. Noi am notificat deja angajatorul privind premisele declanșării conflictului colectiv de muncă, am prezentat punctele rămase în divergență și le-am argumentat, așa cum cere legea. Din păcate am primis un răspuns negativ, un răspuns care nu arată intenția angajatorului de a evita acest conflict colectiv de muncă ce poate avea loc în perioada următoare, a transmis Vasile Petrariu, președintele STB.
Potrivit stb-sindicat.ro, în spațiul public au apărut informații care spun că sindicaliștii ar avea cereri exagerate, precum apă, suc, săpun, prosoape, etc și acesta ar fi motivul pentru care nu pot fi îndeplinite.
Legea 319/2006 spune că aceste produse, respectiv alimentație de producție și materiale igienico-sanitare se acordă angajaților, în funcție de tipul activității desfășurate, obligatoriu și gratuit. Neîndeplinirea acestor cerințe se sancționează cu amendă între 3.000 și 6.000 de lei.
Președintele Sindicatului Transportatorilor din București, Vasile Petrariu, a transmis că își dorește rezolvarea acestei probleme, cât mai repede posibil:
Mi-aș dori să rezolvăm această problemă cât mai repede posibil, pentru că Sindicatul Transporturilor nu își dorește un conflict de muncă.
Sunt premise clare de a soluționa acest conflict, pentru că solicitările noastre nu sunt exagerate, sunt rezonabile.
După ce va avea loc întâlnirea de marți, din Primărie, va fi convocată o nouă Adunare Generală a Sindicatului Transportatorilor din București, care va stabili ce cale va fi urmată mai departe, în funcție de rezultatele obținute.
Te-ar putea interesa și: