Problemele continuă și azi, 28 august 2024, când unul din trei blocuri din București nu are apă caldă. O avarie Termoenergetica survenită ieri i-a obligat pe cei de la Elcen să oprească forțat CET Progresu.
Miercuri, la ora prânzului, 2.803 blocuri din Capitală nu au apă caldă, iar sistemul de termoficare funcționează la o capacitate de 68%.
Azi, 28 august 2024, la ora 13:38, 2.803 blocuri din București încă nu au apă caldă, iar alte 159 de blocuri primesc apă caldă deficitar, potrivit informațiilor transmise de Termoenergetica în aplicația TermoAlert.
Sistemul de termoficare funcționează normal la o capacitate de 68%.
Amintim că, ieri, 27 august, Electrocentrale București a anunțat că a oprit forțat, la ora 14:20, CET Progresu, din cauza unei avarii apărute în rețeaua Termoenergetica.
Probleme cu apa caldă sunt în toate sectoarele Capitalei. AICI poate fi văzută lista avariilor, actualizată în permanență.
Directorul general al ELCEN a anunțat că au început manevrele de repornire a CET Progresu, însă procesul durează vreo 12 ore:
Am început în această dimineață manevrele de repornire a CET Progresu. Fiind vorba de o tehnologie veche, odată oprită centrala, repornirea ei durează în jur de 12 ore. Funcționarea centralei depinde de parametri tehnici din conductele Termoenergetica, a spus, pentru HotNews.ro, Claudiu Crețu, directorul general al Elcen București.
Reprezentanții Elcen au ținut să sublinieze că avaria s-a produs în rețeaua Termoenergetica, iar CET Progresu nu a avut nicio avarie.
Oprirea forțată a CET Progresu este o consecință a incapacității tehnice a Termoenergetica de a asigura parametrii minimi necesari functionarii corespunzătoare a centralei termoelectrice Progresu.
De asemenea, bucureștenii nu sunt racordați la CET Progresu, ce aparține de Elcen:
Consumatorii din București nu sunt racordați la CET Progresu (ELCEN). Aceștia au o relație contractuală exclusiv cu Termoenergetica. ELCEN produce și livrează agent termic până la limita (gardul) celor 4 CET-uri pe care le deține. Termoenergetica preia agentul termic de la ELCEN și îl furnizează sub forma de apă caldă menajeră la consumatori, au explicat reprezentanții Elcen într-o postare pe Facebook.