ESENȚIAL | Trotinetele electrice vor putea fi închiriate doar de cei cu vârsta de cel puțin 18 ani în București. Noul regulament va fi supus la vot CGMB, miercuri

26 sept. 2026
1771 afișări
ESENȚIAL | Trotinetele electrice vor putea fi închiriate doar de cei cu vârsta de cel puțin 18 ani în București. Noul regulament va fi supus la vot CGMB, miercuri
ESENȚIAL | Trotinetele electrice vor putea fi închiriate doar de cei cu vârsta de cel puțin 18 ani în București. Noul regulament va fi supus la vot CGMB, miercuri | Sursa foto: Dreamstime

În ședința CGMB de miercuri, se va supune la vot noul regulmament privind închirierea trotinetelor electrice în București. Doar cei cu vârsta majoră le vor mai putea folosi prin oraș.

Operatorii vor trebui să se conformeze cu măsurile

Consilierii generali vor supune la vot aprobarea unui nou regulament privind serviciul de închiriere a trotinetelor electrice în regim self-service în București. Acesta este al 13-lea proiect de pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 30 septembrie.

În referatul de aprobare al documentației, PMB precizează că, la nivelul Municipiului București, această activitate nu beneficiază de un cadru local unitar de reglementare, deși utilizarea domeniului public pentru amplasarea și exploatarea trotinetelor electrice presupune impact asupra circulaței pietonale, celei rutiere, accesibilității  și administrarii domeniului public. În acest context, pot apărea situații în care vehiculele sunt amplasate aiurea pe trotuare, în stații STB și utilizatorii le pot folosi fără să respecte anumite norme.

Regulamentul stabilește cadrul local necesar pentru desfășurarea acestei activități pe domeniul public al Municipiului București, pnn instituirea unor reguli privind autorizarea operatorilor economici, condițiile de amplasare inițială a trotinetelor electrice de către operatori, obligațiile acestora privind siguranța, informarea utilizatorilor, relocarea trotinetelor amplasate sau lăsate necorespunzator, precum și măsurile de control și sancționare aplicabile în caz de nerespectare a regulamentului, se mai arată în documentație.

Ce prevede noul regulament

După aprobarea acestui nou regulament, doar cei cu vârsta de cel puțin 18 ani vor putea închiria trotinete electrice de la operatorii ce practică acest serviciu. PMB le cere acestora să implementeze, la înregistrarea contului, un mecanism de verificare a vârstei pe baza unui act de identitate sau a unor mijloace electronice de identificare și de a bloca accesul la serviciu al persoanelor care nu îndeplinesc aceasta condiție.

Totodată, trotinetele electrice vor putea fi folosite pe pistele de biciclete. Dacă acestea nu există, utilizatorii pot folosi vehiculele închiriate în regim self-service numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.

Utilizatorii vor trebui să lase trotinetele electrice la o distanță mai mare față de mașinile staționate sau parcate în zona unde circulă. Totodată, nu se permite ca două persoane să circule simultan pe o trotinetă închiriată.

Se prevede ca electrice închiriate în regim self-service care circulă pe drumurile publice să fie dotate cu:

  • dispozitive de localizare prin GPS,
  • mijloace de iluminare (lumină albă sau galbenă – în față și lumină roșie – în spate) vizibile,
  • dispozitive reflectorizant-fluorescente,
  • sistem de frânare funcțional și eficient,
  • sistem de avertizare sonoră.

Vehiculele electrice nu vor putea staționa în următoarele puncte:

  • a) pe trotuare, dacă nu este asigurat un culoar de circulație pietonală liber, continuu de  minimum 1,5 m lățime;
  • b) în zona stațiilor de transport în comun, pe toată lungimea/lățimea acestora;
  • c) pe aliniamentele clădirilor, gardurilor sau podurilor (sprijinite de acestea);
  • d) în zonele trecerilor de pietoni, pe toată lungimea sau lățimea trecerii;
  • e) pe spațiile verzi;
  • f) în intersecții și la mai puțin de 5 m de intersecții;
  • g) în zona acceselor auto și pietonale;
  • h) pe șantierele în lucru de pe domeniul public;
  • i) pe gurile de canal/aerisire sau căminele aferente rețelelor edilitare subterane;
  • j) pe locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme, inclusiv pe cele cu folosință exclusivă (taxi, persoane cu handicap, autocare, motociclete, rezervate);
  • k) în toate zonele și spațiile în care s-ar periclita siguranța și desfășurarea fluentă a traficului rutier și/sau pietonal;
  • l) pe partea carosabilă;
  • m) pe scări sau pasaje pietonale;
  • n) pe malurile râurilor sau lacurilor;
  • o) la rastele de biciclete;
  • p) în zonele de acces în grădinițe, școli, licee, universități, piețe agroalimenatare, complexe comerciale, precum și în zonele în care sunt amplasate terase de alimentație publică și târguri sezoniere.

Amplasarea/parcarea trotinetelor electrice se va face la limita acestor zone astfel încât să nu obtureze accesul și să îngreuneze circulația pietonală și auto, se mai arată în documentație.

Te-ar mai putea interesa și:

| Sursa foto: Dreamstime. 

Cookies