ESENȚIAL | Termoenergetica: Continuă lucrările, în condiții deosebit de grele, pe Strada Dezrobirii

27 nov. 2023
4543 afișări
ESENȚIAL | Termoenergetica: Continuă lucrările, în condiții deosebit de grele, pe Strada Dezrobirii
ESENȚIAL | Termoenergetica: Continuă lucrările, în condiții deosebit de grele, pe Strada Dezrobirii. Sursa foto: Facebook/ CMTEB

Termoenergetica îi anunță pe bucureștenii care locuiesc în zona Strada Dezrobirii că echipele continuă lucrările de înlocuire a tronsonului de conductă cu diametrul de 800mm din Magistrala III Vest.

CMTEB transmite că lucrările se realizează în condiții deosebit de grele, însă ar urma să fie finalizate mai devreme față de termenul anunțat inițial.

Alimentarea cu agent termic nu este oprită, însă mai multe puncte termice din zonă funcționează deficitar după începerea furnizării energiei termice pentru căldură.

Continuă lucrările pe Str. Dezrobirii, anunță Termoenergetica

Continuă lucrările de înlocuire a tronsonului de conductă cu diametrul de 800mm din Magistrala III Vest, pe strada Dezrobirii. Pe lângă înlocuirea efectivă a porțiunii de magistrală s-au efectuat și lucrări de înlocuire a plăcilor superioare de beton, din cauza stării avansate de degradare în care se aflau și mai ales din cauza pericolului pe care îl reprezentau pentru echipele de intervenție, a anunțat Termoenergetica, sâmbătă, 26 noiembrie, într-o postare pe Facebook.

Motivul pentru care aceste lucrări au fost executate în condiții deosebit de grele: pe măsură ce echipele au înaintat cu schimbarea porțiunilor de conductă, a fost necesar ca mai multe elemente prefabricate de beton, printre care și plăcile de acoperire, să fie înlocuite.

Această situație a dus la extinderea lungimii săpăturilor mai mult decât a fost inițial prevăzut pentru intervenție. Din cauza circulației intense în zonă și a traseului de amplasare a conductelor, nu a fost posibilă realizarea unui provizorat, alimentarea consumatorilor cu agent termic fiind făcută pe o rută ocolitoare.

Punerea în funcțiune a magistralei

Printre alte elemente care au determinat caracterul dificil al acestor lucrări, reamintim faptul că zona este traversată de mai multe rețele de utilități, ceea ce a implicat de foarte multe ori, săpături executate manual, pentru că situația nu permitea folosirea utilajelor. Pe alte porțiuni, din cauza adâncimii mari a săpăturilor, pentru evacuarea resturilor de excavații, a fost folosit un mini-excavator, care a fost coborât în galerie, explică CMTEB.

Termenul pentru finalizarea lucrărilor era de un an, însă Termoenergetica anunță că vor fi finalizate în 8 luni. Până acum au fost înlocuiți aproximativ 1200 de metri de țeavă, cu diametrul de 800mm, veche de aproape 45 de ani. În momentul în care vor fi finalizate lucrările, după efectuarea probelor, va fi pus în funcțiune un tronson cu o lungime de 1350 de metri de conductă nouă. Rețeaua termică primară din această zonă a fost pusă în funcțiune în anul 1979.

Termenul estimat pentru punerea în funcțiune a magistralei este 22 decembrie 2023, însă subliniem faptul că închiderea șantierului depinde de complexitatea lucrărilor care, în acest caz, este în directă legătură atât cu starea de degradare a conductelor, cât și a plăcilor de acoperire a galeriei, transmite CMTEB.

În această ultimă etapă sunt înlocuiți aproximativ 150 de metri de conductă și se continuă lucrările pentru refacerea structurii rutiere afectată de intervențiile efectuate.

Mai multe puncte termice din zonă funcționează deficitar

Alimentarea clienților cu agent termic nu este oprită. Însă, după începerea furnizării energiei termice pentru căldură, punctele termice din zona străzilor Roșia Montana, Cetatea de Baltă, Cernișoara, Lavandei și Ghirlandei funcționează deficitar mai ales în intervalul orar în care consumul înregistrează cele mai mari valori.

Funcționarea deficitară este cauzată de faptul că se folosește aceeași cale de alimentare a celor cinci puncte termice, care deservesc aproximativ 85 de blocuri, atât pentru apa caldă, cât și pentru căldură, dimensiunea conductelor fiind mult mai mică decât necesarul impus pentru o funcționare normală, a mai spus Termoenergetica.

Te-ar mai putea interesa și: VIDEO | Lotul 2 Nord al Autostrăzii Bucureștiului A0, faza de pre-recepție. Se fac ultimele pregătiri pentru darea în trafic, anunță Scrioșteanu

Cookies