Pentru bucureștenii din cartierul 23 August este foarte neplăcut să aștepte autobuzele, din cauza stațiilor neamenajate și a condițiilor neprielnice în care sunt nevoiți să stea. Una dintre aceste stații este „Școala Generală 55”, situată pe Șoseaua Industriilor din Sectorul 3.
O parte din cetățenii cartierului 23 August susțin că au fost uitați de Primăria Sectorului 3, pentru că zona respectivă arată deplorabil și nu au văzut să fie luate măsuri.
Recent, pe grupul de Facebook „Cetățean Sector 3” a apărut o imagine cu o stație de autobuz care nici măcar nu pare a fi stație, ci mai degrabă arată ca un loc abandonat, plin de ruine.
Și, pentru că nu era de ajuns faptul că stația nici măcar nu este amenajată, ci, probabil, are doar o plăcuță pe care scrie numărul autobuzului care oprește acolo, refugiul este amplasat chiar lângă o cale ferată pe unde circulă zi de zi trenuri. Totodată, oamenii sunt nevoiți să traverseze acea cale ferată pentru a ajunge de pe o parte a drumului pe cealaltă.
De asemenea, în locul respectiv nici nu a fost turnat asfalt, călătorii așteaptă autobuzul stând pe noroi și pietre. Stația se numește „Școala Generală 55”, este aferentă autobuzelor liniei 103 și este amplasată pe Șoseaua Industriilor, în apropierea Școlii Generale nr. 55.
Mai jos, o imagine cu stația „Școala Generală 55”:
Cetățenii Sectorului 3 sunt revoltați din această cauză și dau vina pe primarul Sectorului 3 pentru că nu ia măsuri în ceea ce privește stațiile de autobuz din cartierul 23 August.
De asemenea, femeia care a postat imaginea cu stația respectivă în grupul de Facebook a spus că a trimis aceeași fotografie și Primăriei Sectorului 3, însă nu a primit niciun răspuns.