SRI (Serviciul Român de Informații) cedează un teren de aproximativ 11.000 de metri pătrați din zona Grozăvești – Politehnica către Primăria Sectorului 6 în vederea amenajării unui parc pentru locuitori, potrivit unei Hotărâri promovate în Guvern și postată pe site-ul Secretariatului General.
SRI cedează către Primăria Sectorului 6 un teren de 11.300 de metri pătrați din zona Grozăvești – Politehnica, pe care se află și o clădire, pentru amenajarea unui parc, transmite Economedia.ro.
Adresa este semnată de Răzvan Ionescu, prim-adjunctul SRI, și de Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Terenul are o valoare de inventar de 26 milioane lei.
Terenul se află la adresa Doina Cornea (fost Vasile Milea) nr. 5G, unde, în prezent, funcționează o benzinărie OMV.
Aceste demersuri au început anul trecut, atunci când PS6 a solicitat Consiliului General al Municipiului București să adopte o hotărâre prin care să solicite Guvernului emiterea unei hotărâri pentru trecerea acestui teren din domeniul public al statului în cel public al municipalității și în administrarea sa, pentru realizarea parcului.
Locuitorii din Grozăvești au făcut numeroase solicitări în vederea amenajării unui parc în această zonă, aceștia fiind lipsiți de zone de relaxare și recreere, explică inițiatorii proiectului.
CGMB a adoptat hotărârea, care mai apoi s-a transformat în inițiativă guvernamentală.
Potrivit proiectului de hotărâre, investițiile care se fac în spații verzi sunt unele dintre cele mai eficiente metode de a crește calitatea vieții într-un oraș.
În octombrie 2022, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spunea că în 2016 acest teren a fost dat în administrarea SRI pentru a construi un spital, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Atunci, primarul cerea, printr-o hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 6 ca Primăria Capitalei să facă demersurile pentru a reintra în posesia acestui teren pe care să-l dea în administrarea Primăriei Sectorului 6 pentru a amenaja un parc pentru locuitorii cartierului Grozăvești.
Te-ar mai putea interesa și: