Șoferul, în vârstă de 57 de ani, care a dat intenționat peste un adolescent de 17 ani, marți seara, a fost reținut de autorități. Inculpatul l-a lovit intenționat pe băiat după ce au avut un conflict spontan.
Polițiștii au reținut bărbatul care a lovit, marți seară, 8 aprilie, un adolescent de 17 ani, scrie News.ro. Cei doi implicați în incident au avut o ceartă privind acordarea de prioritate, a intersecția Calea Vitan cu str. Zizin, din Sectorul 3.
În urma probatoriului administrat în cauză, față de bărbatul în vârstă de 57 de ani, s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 9 aprilie 2025, să fie prezentat magistraților cu propunere legală, anunță Poliţia Capitalei, potrivit News.ro.
Șoferul a dat peste băiat în mod intenționat dup ce s-au certat la intersecția Calea Vitan cu str. Zizin, din Sectorul 3. Conflictul ar fi pornit în timp ce traversa pietonul privind cine are prioritate de a trece primul dintre cei doi.
În urma accidentului, a fost sesizată și Poliția, agenții deplasându-se la fața locului.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, iar din primele verificări s-a constatat faptul că, în urma unui conflict spontan, pe fondul unor neînțelegeri în ceea ce privește acordarea de prioritate unui pieton aflat în traversare, conducătorul unui autovehicul ar fi lovit cu auto un tânăr, în vârstă de 17 ani, a transmis DGPMB.
La locul accidentului, a ajuns și un echipaj de prim-ajutor. Victima a fost transportată la spital, cu răni ușoare, pentru a primi îngrijiri suplimentare.
Cazul a fost preluat de polițiștii Secției 11. Astfel, supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe şi tulburarea ordinii şi liniștii publice.