Coaliția de Guvernare a ajuns la un acord, miercuri, 17 decembrie, după ședința de la Palatul Victoria din București: Salariul minim crește de la data de 1 iulie 2026.
Coaliția a ajuns la un acord pe mai multe măsuri fiscale ce vor intra în vigoare începând cu anul 2026.
Miercuri, 17 decembrie 2025, coaliția de Guvernare a avut ședință și a ajuns la un acord, după mai multe ore de dezbateri, pe mai multe măsuri fiscale ce vor intra în vigoare începând de anul ce urmează. Printre aceste măsuri se numără și creșterea salariului minim, dar se vor face și tăieri în administrația centrală, potrivit antena3.ro.
Liderii partidelor PNL, PSD, USR, UDMR și ai minorităților naționale au decis mai multe măsuri ce vor fi încadrate în Pachetul 3 de reforme, dar vor face parte și din ordonanța trenuleț.
Astfel, s-a decis reducerea la 0,5% a impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2026 și s-a decis si eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu anul 2027.
Totodată, s-a descis creșterea salariului minim brut la 4325 de lei de la 1 iulie 2026.
De asemenea, vor fi reduse cu 10% veniturile parlamentarilor și subvenția pentru partide, a anunțat Executivul, miercuri seară, 17 decembrie.
Coaliția a anunțat deciziile:
Măsurile de stimulare a economiei vor fi detaliate înainte ca bugetul pentru anul 2026 să fie adoptat și vor fi incluse în proiecția bugetară de anul viitor.
De asemenea, se menține decizia anterioară în ceea ce privește administrațiile locale: fiecare edil decide câți angajați dă afară.