ESENȚIAL | Restricții rutiere deja în vigoare și ultimele pregătiri pentru Parada de 1 Decembrie de la București. Harta străzilor închise și rutele ocolitoare
ESENȚIAL | Restricții rutiere deja în vigoare și ultimele pregătiri pentru Parada de 1 Decembrie de la București. Harta străzilor închise și rutele ocolitoare | Sursa foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu
Ziua Națională a României și Parada Millitară aduc restricții de circulație, joi și vineri (30 noiembrie, 1 Decembrie), în București. 2.400 de militari cu 350 de mijloace tehnice vor trece pe sub Arcul de Triumf, transmite MApN.
Restricții de circulație în București
Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că începând de joi, de la ora 09:00, și până vineri, la ora 14:30, vor fi luate măsurile următoare:
restricționarea traficului rutier pe benzile I, II și III în Piața Arcul de Triumf, pe sensul dinspre Piața Presei Libere către Piața Victoriei, de la Aleea Primo Nebiolo până la Arcul de Triumf și pe Str. Alexandru Constantinescu, de la Arcul de Triumf până la Bd. Mărăști, pe ambele sensuri de mers, pentru amplasarea/demontarea tribunei oficiale;
restricționarea bretelei de circulație care face legătura între Bd. Mareșal Alexandru Averescu și Șos. Kiseleff;
restricționarea spațiului interzis circulației, dispus în spatele Arcului de Triumf, între Bd. Mareșal Alexandru Averescu și Bd. Mareșal Constantin Prezan.
Pe data de 1 Decembrie, în intervalul 03:00-14:30:
restricționarea traficului rutier pe Șos. Kiseleff, precum și a străzilor adiacente, între Piața Victoriei, Piața Arcul de Triumf și Piața Presei Libere. În pasajul de la Piața Presei Libere se va putea permite circulația doar către Piața Montreal;
restricționarea traficului pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, între Piața Charles de Gaulle și Piața Arcul de Triumf, precum și pe străzile adiacente;
restricționarea traficului pe str. Alexandru Constantinescu, între Bd. Mărăști și Piața Arcul de Triumf;
restricționarea traficului pe Bd. Mareșal Alexandru Averescu, între Bd. Mărăști și Piaţa Arcul de Triumf, precum și pe străzile adiacente;
restricționarea traficului pe Str. Arh. Ion Mincu, Str. Barbu Delavrancea, Str. Nicolae Ionescu, Str. Ady Endre, Str. Sg. Vasile Dorobanțu, Str. Docenților, Str. Mahatma Gandhi și pe Str. Petofi Sandor;
restricționarea traficului pe Str. Clucerului, între str. Arh. Ion Mincu și Bd. Mareșal Alexandru Averescu, precum și pe străzile adiacente spre Bd. Ion Mihalache;
restricționarea traficului pe Str. Gheorghe Brătianu, între str. Arh. Ion Mincu și Str. Docenților, precum și pe străzile adiacente către Bd. Aviatorilor;
restricționarea traficului pe Str. Uruguay, între Bd. Aviatorilor și Șos. Kiseleff, precum și pe străzile adiacente spre cele două bulevarde;
restricționarea traficului pe Str. Monetăriei și pe Aleea Primo Nebiolo;
eliberarea parcării în rond Kiseleff.
Pe 1 Decembrie, între orele 05:00 și 13:00, se va interzice accesul pietonal:
pe Șos. Kiseleff, între Str. Primo Nebiolo și Piața Arcul de Triumf, cu excepția invitaților;
pe Str. Alexandru Constantinescu, între Bd. Mărăști și Piața Arcul de Triumf;
pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, între Piața Charles de Gaulle și Piața Arcul de Triumf, pe trotuarul din partea dreaptă în sensul de mers spre Piața Arcul de Triumf, cu excepția reprezentanților mass-media;
în parcul Regele Mihai I între Aleea Michael Jackson (porțiunea cuprinsă între Piața Arcul de Triumf și zona aleii de acces spre Muzeul Satului) – Aleea Grădina Japoneză – Aleea Aventura Parc și Bd. Constantin Prezan;
Accesul pietonilor va fi restricționat și pe:
Șos. Kiseleff, între Piața Arcul de Triumf și Str. Uruguay;
Bd. Mareșal Alexandru Averescu, între Bd. Mărăști și Piața Arcul de Triumf;
Bd. Mareșal Constantin Prezan (pe trotuarul din partea stângă pornind de la Piața Charles de Gaulle) de la Str. Mr. Gheorghe Șonțu până la Piața Arcul de Triumf.
Sursa foto: Brigada Rutieră București
Ceremonia de retragere cu torțe
Totodată, pe 1 Decembrie, în intervalul orar 19:00 – 22:00 va avea loc retragerea cu torțe, pe prima bandă de circulație pe următorul traseu: Palatul Cercului Militar Național – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Spl. Independenței – Bd. Eroilor Sanitari – Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu – Șos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. General Paul Teodorescu – Bd. Timișoara – sediul Brigăzii 30 Gardă.
Pentru această ceremonie traficul va fi restricționat după cum urmează:
între orele 18:00 – 19:30, pe Str. Constantin Mille;
în intervalul orar 18:40 – 19:45, pentru 10 minute, se va restricționa traficul rutier pe Calea Victoriei, benzile I și II, în fața Palatului Cercului Militar Național (între Str. Constantin Mille și Bd. Regina Elisabeta).
Rute ocolitoare
Brigada Rutieră București recomandă următoarele rute ocolitoare:
Șos. București-Ploiești – Piața Presei Libere – Piața Montreal – Bd. Mărăști – str. Turda – Bd. I Mihalache – Piața Victoriei;
Șos. București-Ploiești – Piața Presei Libere – Piața Montreal – Bd. Mărăști – Str. Turda – Podul Grant;
Piața Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Șos. București – Ploiești;
Șos. Ștefan cel Mare – Str. Barbu Văcărescu – Bd. Aerogării – Șos. București-Ploiești.
Pietonii sunt sfătuiți să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o facă doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic.
Programul ceremoniilor
De Ziua Națională a României, în București vor fi organizate mai multe ceremonii:
între orele 7:00 – 11:00, ceremonie militară și religioasă cu depunere de coroane și jerbe de flori la Monumentul Ostașului Necunoscut (Parcul Carol I).
de la ora 11:00 – Parada Militară Națională în Piața Arcul de Triumf;
începând cu ora 12:00 – expoziția tehnică militară în Piața Arcul de Triumf;
Un incident cel puțin șocant a avut loc seara trecută la intrarea într-un cartier rezidențial din 1 Decembrie, localitate de lângă București: un bărbat dezorientat s-a urcat în mașina unui
Ilie Bolojan a devenit președinte interimar al PNL săptămâna trecută, imediat după demisia lui Ciucă, al cărui rezultat la primul tur al alegerilor prezidențiale a fost un dezastru pentru
Cu doar o zi înainte de Parada de 1 Decembrie din București, la data de 30 noiembrie, la Arcul de Triumf a fost loc și repetiția generală pentru eveniment: șoferii trebuie că știe că vor