ESENȚIAL | Restricții de circulație pe Autostrada A3, pe sensul București – Ploiești, în Voluntari. Centrul Infotrafic anunță că se fac lucrări la parapet

06 apr. 2024
1499 afișări
ESENȚIAL | Restricții de circulație pe Autostrada A3, pe sensul București - Ploiești, în Voluntari. Centrul Infotrafic anunță că se fac lucrări la parapet
ESENȚIAL | Restricții de circulație pe Autostrada A3, pe sensul București - Ploiești, în Voluntari. Centrul Infotrafic anunță că se fac lucrări la parapet | Sursă foto: Inquam Photos-George Călin

Șoferii trebuie să știe că sâmbătă, 6 aprilie, s-au instituit restricții de circulație pe Autostrada A3, pe sensul București – Ploiești, în zona localității Voluntari. Centrul Infotrafic transmite că traficul este restricționat pentru buna desfășurare a unor lucrări la parapet.

Circulația este închisă pe A3, în zona localității Voluntari, pe sensul București – Ploiești

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române transmite că traficul este închis sâmbătă, 6 aprilie, până la ora 16:00, pe primele două benzi pe Autostrada A3 pe sensul București – Ploiești, între kilometrii 12+800 metri – 13+800 metri, în zona localității Voluntari din județul Ilfov.

Circulația este restricționată pentru efectuarea unor lucrări la parapet.

Conducătorii auto trebuie să știe că se circulă deviat, pe banda a treia.

De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să reducă viteza în această zonă, asigurându-se bine înainte de schimbarea benzii și semnalizând din timp această intenție.

Alte restricții de trafic în București

Brigada Rutieră transmite că, în perioada 6 aprilie – 13 octombrie 2024, Primăria Municipiului București – Centrul de Proiecte Culturale ARCUB va organiza evenimentul “Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană”, ceea ce va aduce restricții de circulație pe Calea Victoriei din București, după cum urmează:

  • Calea Victoriei, segmentul cuprins între Piața Victoriei și Str. Gheorghe Manu, respectiv pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Bd. Dacia și Splaiul Independenței, fără afectarea traficului rutier în intersecții, în perioada 06 aprilie – 13 octombrie, între orele 09:00-23:00, doar în zilele de sâmbătă și duminică.

Excepție de la restricții se vor face în zilele:

  • 21 aprilie, între orele 06:00-13:30,
  • 12 mai, între orele 06:00-12:00,
  • 8-9 iunie,
  • 29 iunie,
  • 22 septembrie, între orele 06:00-12:00,
  • 5 octombrie,
  • 13 octombrie, între orele 06:00-12:00.

Pe aceste tronsoane vor avea loc activități dedicate publicului larg, precum mini concerte stradale, spectacole de teatru și dans, ateliere pentru copii, statui vivante, studiouri foto.

Pe durata restricțiilor instituite se va permite traversul pe Calea Victoriei, la intersecțiile cu Str. Sevastopol, Str. Gheorghe Manu, Bd. Dacia, Str. Ion Câmpineanu, Bd. Regina Elisabeta, Str. Știrbei Vodă și Str. George Enescu.

Totodată, se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum și către unitățile economice din zonă, conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricțiilor, sub supravegherea autorităților.

Rutele alternative pe care le pot alege șoferii sunt:

  • Piața Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Universității – Bd. I.C. Brătianu – Piața Unirii – Splaiul Independenței;
  • Piața Victoriei – Str. Buzești – Str. Berzei.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies