ESENȚIAL | Restricții de circulație, în weekend, în București. Se închid străzi ca să se poată organiza „Femei pe Mătăsari”, „Străzi Deschise” și „Meciul de adio al Generației de Aur”

24 mai 2024
2627 afișări
ESENȚIAL | Restricții de circulație, în weekend, în București. Se închid străzi ca să se poată organiza „Femei pe Mătăsari”, „Străzi Deschise” și „Meciul de adio al Generației de Aur”
ESENȚIAL | Restricții de circulație, în weekend, în București. Se închid străzi ca să se poată organiza „Femei pe Mătăsari”, „Străzi Deschise” și „Meciul de adio al Generației de Aur” | Sursa foto: Agerpres

Weekendul acesta, în București, vor avea loc mai multe evenimente culturale, dar și adunări publice, anunță Brigada Rutieră. Pentru buna desfășurare a activităților ce vor avea loc în acest final de săptămână se vor institui restricții de circulație pe mai multe străzi din Capitală.

Evenimentul „Femei pe Mătăsari” restricționează circulația pe Strada Mătăsari din Sectorul 2

Brigada Rutieră anunță, potrivit Agerpres, că de azi și până duminică (24-26 mai) are loc evenimentul cultural „Femei pe Mătăsari”, pe Str. Mătăsari, segmentul de drum cuprins între Str. Matei Voievod și Bd. Pache Protopopescu. Pe această arteră din Sectorul 2 se organizează concerte, prezentări de modă, spectacole de teatru, expoziții și ateliere de lucru.

Evenimentul aduce restricții de trafic pe Str. Mătăsari, între Str. Matei Voievod și Bd. Pache Protopopescu, până duminică, 26 mai, ora 23:00, precum și pe străzile care acced către Str. Mătăsari în acest tronson.

Organizatorul va permite accesul auto al riveranilor precum și cel al autospecialelor destinate situațiilor de urgență.

Sâmbătă are loc „Marș pentru conștientizarea pericolului creat de traversarea căii ferate”

Sâmbătă, 25 mai, se va desfășura adunarea publică „Marș pentru conștientizarea pericolului creat de traversarea căii ferate”, între orele 10:00-13:00, pe segmentul de drum către Drumul Între Tarlale, între Hala Laminor și Str. Erou Grigore Iancu, astfel:

  • între orele 10:00-11:00, adunarea participanților pe trotuarul din fața Hala Laminor;
  • între orele 11:00-11:30, deplasare pe banda I de circulație de pe Șos. Industriilor până în parcarea Mega Image situat pe Șos. Industriilor, nr. 28;
  • între orele 11:30-13:00, defluirea totală a participanților.

„Sărbătorirea lui Buddha”, sâmbătă, în Piața Victoriei

Tot sâmbătă, 25 mai, în intervalul orar 18:00-21:00, Asociația Buddhistă Kagyu, alături de Asociația Cetățenilor Nepalezi din România, va organiza o adunare publică și un marș în Piața Victoriei – alveola media, cu tema „Sărbătorirea lui Buddha”, astfel:

  • între orele 18:00-18:30, adunarea participanților în Piața Universității – pe trotuarul de pe Bd. Nicolae Bălcescu, aferent parcului din fața TNB
  • între orele 18:30-19:45, deplasare pe banda I de circulație, pe traseul Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Gheorghe Magheru – Piața Romană – Piața Victoriei (alveola media)
  • între orele 20:45-21:00, defluirea totală a participanților.

Restricții de circulație pentru „Meciul de adio al Generației de Aur – Pentru ultima dată împreună”

Sâmbătă, 25 mai, de la ora 20:30, va avea loc, pe Stadionul Național Arena, evenimentul sportiv „Meciul de adio al Generației de Aur – Pentru ultima dată împreună”.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, se vor institui restricții de circulație, cu excepția STB (troleibuzele 90 si 86), după cum urmează:

  • Pe Str. Maior Coravu, de la 16:00, gradual, până după încheierea jocului;
    • pe 24 mai, începând cu ora 22:00, în perimetrul rondului de pe această stradă, în fața intrării în Complexul Arenei Naționale, se va restricționa parcarea oricărui vehicul întrucât autocarele celor două echipe vor intra în complex pe traseul: Str. Vatra Luminoasă – Str. Tony Bulandra – rond Arena Națională.
  • Pe Str. Pierre de Coubertin, de la intersecția cu Str. Vatra Luminoasă până la intrarea în complexul sportiv, se va restricționa parcarea autovehiculelor vineri, 24 mai 2024, începând cu ora 22:00.
  • Pe Str. Tony Bulandra, sâmbătă, 25 mai 2024, de la 16:00, gradual, până la încheierea jocului.
  • În zona intrării din Bd. Basarabia a stadionului Național Arena se va restricționa parcarea autovehiculelor de vineri, 24 mai, de la ora 22:00.

Se va restricționa accesul mijloacelor auto, după cum urmează:

  • În alveola din fața intrării în curtea Complexului Arena Națională, dinspre Bd. Basarabia, pe 24 mai, începând cu ora 22:00;
  • Pe Bd. Pierre de Coubertin, segmentul de drum cuprins între Str. Vatra Luminoasă și intrarea în Complexul Arena Națională sâmbătă, 25 mai, de la 16:00;
  • Se va restricționa banda I de circulație de pe Bd. Basarabia, sensul de mers către Complexul Arena Națională, segmentul cuprins între Str. Vasile Șerbănică și Complexul Arena Națională.

Totodată, STB modifică trasee pentru 4 linii. Mai multe informații, AICI.

Restricții pe Bd. Kiseleff pentru „Festival du Bonheur – Pour les Gourmands”

În acest weekend (25-26 mai), va avea loc evenimentul „Festival du Bonheur – Pour les Gourmands”, ce invită toți gurmanzii pe Bulevardul Kiseleff.

Vizitatorii vor avea parte de 2 zile în care pot gusta preparate delicioase, iar pe lângă asta, la eveniment va ajunge și autobuzul SAGA.

Societatea de Transport București a anunțat că liniile 100, 203 și 205 vor funcționa pe trasee modificate și se vor institui restricții de circulație pe Bulevardul Kiseleff, pe tronsonul cuprins ȋntre Str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei.

Mai multe informații despre eveniment, AICI.

„Străzi deschise” închide Calea Victoriei și Strada Grigore Ionescu

În acest weekend se vor institui restricții pe Calea Victoriei și pe Strada Grigore Ionescu din Sectorul 2, ca urmare a desfășurării evenimentului „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană”.

Calea Victoriei

Artera va deveni pietonală pe segmentul cuprins între Bd. Dacia și Splaiul Independenței, fără afectarea traficului rutier în intersecții. Mașinile nu vor putea circula pe aici în zilele 25-26 mai, în intervalul orar 09:00-23:00.

Pe durata restricțiilor instituite se va permite traversul pe Calea Victoriei, la intersecțiile cu Bd. Dacia, Str. Știrbei Vodă, Str. George Enescu, Str. Ion Câmpineanu și Bd. Regina Elisabeta.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum și către unitățile economice din zonă, conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricțiilor, sub supravegherea polițiștilor rutieri.

Rutele alternative pe care le pot folosi șoferii sunt:

  • Piața Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Universității – Bd. I. C. Brătianu – Piața Unirii – Splaiul Independenței;
  • Piața Victoriei – Str. Buzești – Str. Berzei.

Strada Grigore Ionescu

Vor fi restricții și pe Strada Grigore Ionescu, pe segmentul de drum cuprins între Str. Maica Domnului și Str. Deleni. Șoferii nu vor mai putea circula pe aici începând cu data de 25 mai, ora 06:00, până pe 27 mai, ora 02:00.

De asemenea, va fi restricționat accesul auto din Aleea Deleni.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies