Un accident extrem de grav a avut loc duminică după-amiază în Sectorul 3 al Capitalei, în parcarea Parcului Pantelimon, unde un șofer minor a dat cu mașina peste doi copii (7 și 9 ani). După impact, șoferul a fugit de la fața locului, predându-se polițiștilor ulterior.
Accidentul s-a petrecut ieri, 28 iulie 2024, în jurul orei 19:30, când un șofer minor s-a urcat la volanul unei mașini, în zona parcării exterioare a Parcului Pantelimon. Acesta a spulberat doi copii ieșiți cu mama lor în parc, conform A3 CNN.
Medicii ajunși la fața locului au încercat să salveze viața copilului în vârstă de 9 ani, însă, din nefericire, acesta nu a mai putut fi salvat. În ceea ce privește cea de-a doua victimă, un copil de 7 ani, aceasta se află la spital în stare gravă.
Duminică seara, în jurul orei 19.30, prin apel 112, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe Șos. Gării Cățelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, în care a fost implicat un autovehicul și doi pietoni.
După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, a transmis Brigada Rutieră.
După ce a fugit de la fața locului, abandonând mașina, șoferul a mers la poliție pentru a recunoaște fapta și a se preda. Acesta a transmis că se afla în mașină cu un prieten în momentul tragediei.
Minorul în vârstă de 17 ani a fost dus la reconstituire, iar mai apoi a petrecut mai multe ore la audieri. Pe lângă asta, atât cel aflat la volan, cât și pasagerul, au fost testați pentru consumul de alcool și substanțe interzise.
Ambele teste au avut rezultate negative.
La acest moment, polițiștii continua cercetările în cauză, urmând să fie luate măsurile legale care se impun față de cel care se afla la volanul mașinii. În urma accidentului, au fost avariate și mai multe vehicule ce erau parcate în zonă respectivă.