UPDATE | Proiect PMB care să elimine gratuitatea cu STB pentru pensionarii bucureșteni cu venituri mari. Ciucu, după apariția informației: Astfel de discuții nu-și au rostul acum

03 feb. 2026
31040 afișări
UPDATE | Proiect PMB care să elimine gratuitatea cu STB pentru pensionarii bucureșteni cu venituri mari. Ciucu, după apariția informației: Astfel de discuții nu-și au rostul acum
ESENȚIAL | Primarul Ciucu vrea să elimine gratuitatea cu STB pentru pensionarii bucureșteni cu venituri mari. Ce înseamnă ”pensie mare” | Sursa foto colaj: Dreamstime

UPDATE – La câteva ore după apariția informației, primarul general Ciprian Ciucu a scris, pe Facebook, despre situația de la STB și a pomenit și  despre scumpirea biletelor STB și eliminarea unor gratuități în transportul public, cum ar fi cele pentru pensionarii din București.

Inițial, scrie că „discuțiile despre majorările de tarife și despre eliminarea unor gratuități generatoare de costuri nu își au rostul în acest moment”, că  primul pas este ca STB propună rapid un  plan de eficientizare și reducere a cheltuielilor societății, pe care, dacă e un plan bun, să îl prezinte Consiliului General și Guvernului. Așa că, spune primarul general, discuțiile din acest moment „sunt false”

„Îmi suflec mânecile și voi încerca să aflu eu direct ce s-a întâmplat și ce se întâmplă la STB prin ședințe cu conducerea STB, cu ADI Transport Public București și cu direcțiile din PMB.
Am cerut conducerilor STB și ADI TPBI să vină până lunea viitoare cu un plan clar de reducere a cheltuielilor și de eficientizare a activității companiei!
Dacă va fi viabil, voi înainta acest plan Consiliului General și Guvernului, îl voi discuta în prealabil cu sindicatele. ÎMPREUNĂ trebuie să evităm insolvența și să îmbunătățim condițiile de transport public pentru bucureșteni!
Voi tansparentiza activitatea STB. Nu vor mai fi discuții despre majorări de tarife până nu vom avea acest plan clar adoptat.
Discuțiile despre eliminarea unor gratuități generatoare de costuri (cum ar fi TVA și care s-au acumulat și au ajuns la sume astronomice, inclusiv din nefolosirea abonamentelor) nu își au rostul în acest moment. Grupurile vulnerabile vor fi protejate. Deci discuțiile despre gratuitățile de care beneficiază pensionarii sunt false. Fake news, cum se spune astăzi.
Știrea inițială

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, plănuiește să elimine gratuitatea STB – adică mersul cu tramvaie, troleibuze ori autobuze –  pentru pensionari „cu venituri mari”.

Este vorba, potrivit unor surse din PMB citate de Adevărul, de un proiect încă pe masă, care este analizat și care ar mai putea suferi modificări.

Ce însemnă acum „pensia mare” care te lasă fără gratuitate STB

În faza actuală, spun aceleași surse, proiectul prevede că pensionarii bucureșteni care au pensii mai mari de 3.000 de lei pierd gratuitatea de care beneficiază când circulă prin București cu mijloace de transport ale STB.

Pentru Ciprian Ciucu, proiectele pe care le inițiază se lovesc, deocamdată, de lipsa majorității în Consiliul General al Municipiului București (CGMB).

În ședința de săptămâna trecută a suferit două eșecuri majore. Prima: a picat la votscumpirea biletelor STB, o măsură pe care o consideră extrem de importantă în contextul dezastrului financiar în care se află PMB, după  cum spune primarul general de când și-a preluat mandatul.

Cel de-al doilea eșec este refuzul aceluiași CGMB de a-i aproba proiectul de audit extern la Termoenergetica și STB, două companii municipale cu mari probleme – și financiare, și de funcționare eficientă.

Asta în condițiile ăn care cele mai mari sume din bugetul Primăriei Capitale se duc, în fiecare an, la subvențiile pentru transportul public și energia termică, care împreună se ridică la aproximativ 2,5 miliarde de lei, adică jumătate din bugetul Capitalei.

Deci, și proiectul prin care Ciucu vrea să elimine gratuitatea STB pentru pensionarii cu pensii de peste 3.000 de lei are nevoie de votul CGMB.

Reacția lui Ciprian Ciucu la ședința de săptămâna trecută a Consiliului General al Municipiului București, mai jos:

Sursa foto colaj: Dreamstime

Cookies