Este anul școlar în care prima zi de școală se mută pe străzile din București; nu e cu festivități, e cu proteste la care sunt așteptați mii de învățători și profesori – după estimările sindicatelor, este vorba despre 30 de mii de dascăli.
UPDATE, ora 12:00 Protestatarii au început să plece dinspre Piața Victoriei spre Palatul Cotroceni. Circulația spre Bd Titulescu este blocată
UPDATE, ora 10:40: Piața Victoriei este aproape plină de protestatari.
UPDATE, ora 09:58: Cadrele didactice au început să se adune în Piața Victoriei.
UPDATE, ora 09:35: Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” anunță că profesori din toată țara se apropie de București. De la ora 10:00, cadrele didactice se adună în Piața Victoriei.

Știre inițială.
Sindicatele din Educație reclamă atât măsurile de austeritate în sine, cât și modul în care s-au luat deciziile.
Potrivit federațiilor sindicale, mitingul din Piața Victoriei și marșul spre Cotroceni, plus boicotarea începutului de an în multe școli din țară sunt expresia nemulțumirii profunde a personalului din educație față de refuzul constant al Guvernului de a abroga prevederile din Legea 141/2025:
Nici măcar în cel de-al doisprezecelea ceas, ministrul educației, Daniel David, nu recunoaște problemele grave generate de aceste decizii pripite luate de Guvern şi ne cere să îi fim alături și să construim împreună viitorul educației. Îl întrebăm pe domnul ministru de ce nu ne-a consultat și când a gândit aceste „reforme“?
Sindicatele invocă măsurile care:
Sindicatele din Educație cer demisia ministrului Daniel David.
Sindicatele au anunțat programul acțiunii de protest de azi din București care, pe ore, arată astfel:
”Ne cerem scuze public tuturor cetăţenilor care vor fi afectaţi de blocajele rutiere generate de marşul nostru. Recurgem la această formă de protest ca la o ultimă soluţie, după epuizarea tuturor celorlalte căi de dialog şi după mai bine de 5 săptămâni de pichetări ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi ale Guvernului României. Miza noastră este una comună pentru întreaga societate: un sistem de educaţie de calitate, respectat şi finanţat corespunzător. Vă mulţumim anticipat pentru înţelegere”, mai spun sindicalștii.
Într-un comunicat citat de News.ro, federațiile sindicale din Educație le cer ”asociaţiilor civice, care nu au discutat în prealabil cu ei, şi formaţiunilor politice care doresc să se alăture demersului, să nu o facă”:
Nu dorim şi nu vom permite ca protestul legitim al angajaţilor din învăţământ să fie instrumentalizat sau transformat într-o platformă pentru interese politice sau de altă natură. Ne dorim ca mesajele şi revendicările noastre să rămână clare şi nealterate. Acţiunea noastră este un demers strict profesional, care vizează exclusiv drepturile salariaţilor din învăţământ şi interesul sistemului educaţional.
De asemenea, sindicaliștii le cer părinților și elevilor să susțină demersul lor: ”Nu în ultimul rând, rugăm părinţii şi elevii să înţeleagă importanţa luptei noastre şi să ne susţină, întrucât este în joc şi viitorul tinerelor generații care se formează şi se vor forma în sistemul educaţional. Vă rugăm să nu ne blamaţi pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de şcoală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de NOI, de VOI, de ŞCOALA ROMÂNEASCĂ, de VIITORUL ACESTEI ŢĂRI”.