Un exercițiu major de cutremur va avea loc în București și într-o altă localitate din România, timp de 5 zile, în luna iunie a acestui an. Anunțul a fost făcut marți, 4 martie, de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, care a participat la o sesiune de dezbateri și comunicări științifice organizată de Academia Română, cu tema „Cutremurele – o provocare pentru cercetare și societate”.
Raed Arafat a declarat că exercițiul de cutremur se va desfășura pe durata a cinci zile și patru nopți, în perioada 21-25 iunie, potrivit Agerpres.
Am avut un exercițiu major de cutremur în 2018, am învățat multe din exercițiul respectiv, am schimbat parte din regulamentele noastre de intervenție, (…) mai ales conceptul de intervenție la cutremur pe care l-am realizat după exercițiul din 2018. Anul acesta, în perioada 21 – 25 iunie, o să fie al doilea exercițiu major – cinci zile, patru nopți. O parte din exercițiu va fi un cutremur major, dar va atinge două orașe, nu va mai fi un singur oraș. O să vedem cum o să intervenim în două localități, nu numai într-o singură localitate, Bucureștiul fiind inclus bineînțeles. Și o să vedem cum o să reacționăm și o să mai învățăm anumite lucruri, pentru a le îmbunătăți.
Totodată, șeful DSU a atras atenția asupra problemelor „ascunse” determinate de modificările neautorizate făcute în apartamentele din blocurile de locuit, a căror amploare nu se cunoaște.
Nimeni nu știe care e amploarea. Adică, o clădire, care, poate, la inspecția externă o vedem că este perfectă, două – trei apartamente dacă au eliminat zidurile de rezistență, la un cutremur clădirea respectivă poate să se prăbușească. Nu avem idee care este numărul lor, e foarte greu să faci controale în casele oamenilor să vezi ce au făcut în apartamente. Acum, este ilegal, dar a fost o perioadă în care mulți au făcut modificări, înainte să se vină cu legislația clară că acest lucru devine o infracțiune.
Arafat a mai declarat că, pe lângă partea de prevenție, autoritățile au obligația de a fi pregătite în caz de intervenție.
Un astfel de exercițiu de cutremur a mai avut loc în urmă cu șapte ani. În cadrul „SEIMS 2018”, s-a declanșat o simulare de cutremur în România. La acea vreme, exercițiul a reprezentat cea mai amplă simulare de intervenție în caz de seism major care a avut loc în Uniunea Europeană în ultimele două decenii.
Exercițiul s-a desfășurat pe parcursul a cinci zile și a vizat mai multe orașe din țară și s-a plecat de la premisa că Bucureștiul este cel mai afectat de un cutremur de 7,5 pe Richter care se produce în zona seismică Vrancea, potrivit Digi24.ro.
Scenariul a fost următorul: A avut loc un cutremur de 7,5 pe scara Richter, care poate fi urmat de mai multe replici.
Ultimul bilanț al exercițiului Seism 2018 a arătat că:
La nivelul municipiului București, 48.000 de consumatori nu ar mai avea energie electrică, iar 55.000 ar rămâne fără apă curentă.
Te-ar mai putea interesa și: