Parchet face prima comunicare în cazul fetiței de 2 ani, care. murit după anestezie, într-un cabinet dintr-o clinică stomatologică din București.
Este vorba despre concluziile preliminare emise în urma autopsiei.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul București spun că moartea fetiței a survenit în timpul unei intervenții stomatologice „la o pacientă cu o patologie cronică preexistentă complexă”
Tot procurorii mai anunță, printr-un comunicat citatb de News.ro, că polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au fost sesizați, joi, cu privire la faptul că o fetiță n vârstă de doi ani, aflată într-o clinică privată de stomatologie pentru efectuarea unei proceduri medicale care presupunea administrarea unei anestezii, a intrat în stop cardio-respirator în timpul intervenției.
A fost solicitat un echipaj SMURD, care a aplicat manevre de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, echipajul medical a constatat decesul minorei în cursul aceleiași seri, au precizat procurorii.
Dosarul în acest caz tragic a fost înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind începută urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă, iar cercetările au fost preluate acum de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
„Conform concluziilor preliminare emise în urma efectuării autopsiei medico-legale de către Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici», decesul minorei a survenit în timpul unei intervenţii stomatologice la o pacientă cu o patologie cronică preexistentă complexă. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Vătămări şi Ucideri din Culpă şi vizează cu precădere stabilirea factorilor care au intervenit în lanţul cauzal ce a culminat cu decesul pacientei minore”, a transmis Parchetul.
Părinții fetiței spun că au avertizat medicii, cu o seară înaintea intervenției, că rezultatele unor analize ale copilei erau îngrijorătoare, cu valori mult peste cele normale.
De asemenea, mai spun că apelul la 112 a fost făcut târziu.
Sursa foto: Dreamstime