Recorder publică azi “Palatul Împăratului”, o investigație despre probabil cel mai secret șantier din București.
Această reședință extraordinară la care se lucrează acum în secret este pe Bulevardul Aviatorilor, într-una dintre zonele exclusiviste ale orașului. Aici a apărut șantier învăluit într-un mister desăvârșit, cu lucrări în spatele unor mari paravane.
Recorder scrie că este vorba despre transformarea unei clădiri imense din fost sediu de partid în reședință unifamilială. Da, în casa unei singure familii.
Ce înseamnă o clădire imensă? Înseamnă vilă de 1200 metri pătrați cu subsol, parter și etaj, garaj și cabină de pază la poartă.
A cui este familia pentru care, în acest moment, statul român cheltuiește uriașa sumă de 7 milioane de euro doar pentru renovare și amenajare. Al cui este „Palatul Împăratului”?
Conform legii, amintește Recorder, nu sunt mulți demnitari care pot avea dreptul la o asemenea locuință de protocol oferită de stat. De fapt, numărul este foarte, foarte mic. „Iar majoritatea indiciilor duc către aceeași persoană.”
Este vorba despre o vilă construită de comuniști în 1954, chiar lângă Parcul Herăstrău, în ceea ce a devenit apoi „la nomenclaturiști”
Aici a locuit, cu familia lui, Gheorghe Gheorghiu Dej, primul conducător al României comuniste.
Ani mai târziu, tot aici, în vila de 1200 mp, și-a avut reședința și Petre Borilă, la un oment dat cuscrul lui Nicolae Ceaușescu. Pe Borilă, istoricul Vladimir Tismăneanu îl descrie astfel:
Unul dintre cei mai loiali si infocati camarazi ai lui Gheorghiu-Dej, un personaj direct implicat în toate deciziile regimului comunist din perioada 1945-1965, Petre Borila a incetat din viata acum patru decenii, in ianuarie 1973. Născut la Silistra (Bulgaria) în 1906, Iordan Dragan Rusev a aderat devreme și fără șovăire la mistica internaționalismului stalinist. A iubit Uniunea Sovietica, l-a adorat pe Stalin. A crezut cu fervoare în dogmele bolșevice, le-a aplicat cu un zel și o intensitate greu de egalat. Fiica sa, Iordana, a fost prima soție a lui Valentin Ceaușescu.
În 1995, a devenit sediu central al PNL, partid care a închiriat-o de la RAAPPS. După ce a fuzionat cu PD, liberalii au plecat de aici și clădirea a devenit sediu ALDE, dar partidul lui Tăriceanu s-a mutat repede, că întreținerea imobilului era prea costisitoare.
Vreo doi ani, nimic spectaculos nu s-a mai întâmplat aici, până când RAAPPS s-a apucat de investiția uriașă, cea mai mare din ultimii ani. A cerut de la Primăria Capitalei autorizație pentru transformarea clădirii de pe Aviatorilor în casă de locuit, dar nu una oarecare, subliniază Recorder:
Cu sisteme de economisire a energiei și cu o configurație care să asigure luxul și intimitatea familiei care va locui aici.
În autorizația de la primărie este și primul indiciu cu privire la viitorul locatar. În planurile de la PMB există și construirea unei noi scări exterioare acoperite, care să asigure acces direct către un birou de lucru. Legea le dă dreptul la cabinet de lucfru, preferabil parte din reședință, unei foarte clare categorii de demnitari: foștii președinți, o calitate pe care, de exemplu, Klaus Iohannis o va avea peste câteva luni.
Poate vrei să citești și: