Prefectul Capitalei a vorbit despre proiectul pentru refacerea planșeului din Piața Unirii. Rareș Hopincă a transmis că zona din inima Bucureștiului va fi decopertată în totalitate. Lucrările efective vor începe în anul 2025, iar prefectul este de părere că șantierul nu va fi deloc ușor.
Rareș Hopincă a fost invitat în emisiunea „Gândul Exclusiv”, unde a vorbit despre refacerea planșeului Unirii. Prefectul Capitalei spune că este foarte bine că încep lucrările pentru consolidarea planșeului.
Zona Piața Unirii se afla în administrarea Primăriei Generale, însă a fost preluată în administrarea Primăriei Sectorului 4. Administrația locală se ocupă de proiectul pentru refacerea în totalitate a planșeului.
Într-un mod subtil, prefectul felicită, practic, PMB pentru că a fost de acord să cedeze zona, fiind imposibil ca municipalitatea să se poată ocupa de acest proiect major:
Și recunoașterea neputinței este un pas înainte. Faptul că Primăria Sectorului 4 a reușit să finalizeze licitația pentru proiectare și execuție pentru un astfel de proiect este în sine o performanță, pentru că o spun ca un practician în administrația publică: o astfel de licitație este un demers administrativ foarte, foarte dificil, a declarat Rareș Hopincă, potrivit Gândul.
Rareș Hopincă spune că lucrările se vor desfășura în trei etape, astfel încât circulația în zonă să fie bine administrată, să se poată realiza mai multe devieri.
Prefectul Capitalei se așteaptă să fie înregistrate multe sesizări și plângeri din cauza șantierului care nu va fi deloc ușor:
Este clar că vor fi foarte multe sesizări și plângeri din zonă, nu va fi un șantier ușor, dar este o lucrare absolut necesară.
În Piața Unirii se va face o decopertare totală a planșeului, vor fi scoase grinzile și vor fi înlocuite cu unele noi, spune prefectul Capitalei.
La Piața Unirii va fi necesară o decopertare totală a planeșului, va fi necesară scoaterea grinzilor și înlocuirea acestora cu unele noi (…) lucrarea va avea garanție 100 de ani, a conchis Hopincă.
Pe același subiect: ESENȚIAL | Planșeul Unirii, reconstruit în totalitate. Lucrările efective încep în 2025, vor fi făcute în etape și PS4 spune că nu va fi blocat centrul Capitalei