Ediția a 21-a a evenimentului „Noaptea Muzeelor” nu va avea loc anul acesta, anunță Rețeaua Națioanlă a Muzeelor din România. Unul dintre motivele principale pentru care acest eveniment mult așteptat de numeroși oameni nu se va ține este diminuarea drastică a resurselor financiare anuale alocate muzeelor din țară. Totodată, RNMR menționează că „foarte mulți angajați din muzee sunt antrenați în procesul electoral din diferite circumscripții ale țării”.
Rețeaua Națională a Muzeelor din România solicită Ministerului Culturii să includă evenimentul pe lista de proiecte strategice ale instituției, pentru a beneficia de finanțarea necesară, se arată într-o postare publicată de RNMR pe pagina de Facebook.
Acesta este acel gen de comunicat pe care nu am fi dorit să îl facem niciodată. Din păcate, Rețeaua Națională a Muzeelor din România, alături de echipa sa de eveniment, este nevoită să anunțe publicul că nu va coordona organizarea celei de-a 21-a ediții a Nopții Muzeelor, ce ar trebui să aibă loc în data de 17 mai 2025. Este important să vă aducem la cunoștință că decizia noastră nu este un protest adresat autorităților statului român, deși ar exista suficiente motive pentru a o asemenea inițiativă. În ciuda speranțelor și a efortului depus, a trebuit într-un final să luăm această decizie din cauza măsurilor de diminuare dramatică a resurselor financiare anuale alocate majorității muzeelor din țară, parte a strategiei de reducere a deficitului bugetar al țării.
Totodată, RNMR consideră că decizia Guvernului României de a organiza cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale în duminica de după Noaptea Muzeelor a contribuit la crearea unei situații dificile privind organizarea acestui eveniment cultural, întrucât mulți angajați sunt antrenați în procesul electoral din diferite circumscripții ale țării.
Nu este vorba numai despre contextul sensibil și tensionat în care au loc aceste alegeri, ci mai ales despre faptul că foarte mulți angajați din muzee sunt antrenați în procesul electoral din diferite circumscripții ale țării. Multe dintre muzeele noastre funcționează cu un personal sub-dimensionat, așa încât orice decizie a colegilor noștri de a colabora, în timpul lor liber, în alte proiecte sau evenimente elimină orice posibilitate de organizare în condiții optime a evenimentului Nopții Muzeelor.
RNMR a cerut Ministerului Culturii, anul acesta, să includă evenimentul pe lista de proiecte strategice ale instituției, pentru a beneficia de finanțarea necesară.
Am reușit să avem o ediție a Nopții Muzeelor online, atunci când pandemia generată de COVID a afectat întreaga lume. Anul trecut am organizat Noaptea Muzeelor în ciuda protestelor legitime ale întregii comunității muzeale care au diminuat substanțial oferta noastră culturală oferită publicului.
Totuși, bătălia cu lipsa resurselor financiare și umane nu poate fi câștigată atunci când vorbim despre organizarea unui eveniment major, un adevărat fenomen cultural și social. A venit momentul să ne adresăm Ministerului Culturii cu speranța că, după 20 de ani în care am demonstrat valoarea, succesul și beneficiile aduse societății și muzeelor de către această marcă culturală, să accepte propunerea noastră de a ne include pe lista de proiecte strategice ale ministerului.
În acest mod, dincolo de recunoașterea importanței evenimentului, vom putea beneficia de acea finanțare care ne poate ajuta să existăm, să fim mai interesanți și mai atractivi pentru publicul nostru.
Organizația precizează că acele muzee sau entități culturale care doresc totuși să participe la ediția de anul acesta a evenimentului o pot face fără a beneficia însă de serviciile, reprezentarea și anvelopa de promovare pe care le oferă an de an, în condiții normale.
Noaptea Muzeelor este pentru oricine dorește să facă parte din familia noastră chiar și atunci când nu ne asumăm organizarea în calitate de parteneri oficiali la nivel european.
Te-ar mai putea interesa și: