Clădirea din strada Visarion 8 are o poveste halucinantă și, în bună măsură, relevantă pentru ce s-a întâmplat cu multe clădiri de patrimoniu din București.
Ce vedem în imaginea de mai sus este blocul care a răsărit ilegal, după cum apune acum și Tribunalul București, în locul unui imobil din ansamblul monument istoric „Lascăr Catargiu”, care este zonă protejată.
SOS Patrimoniu scrie cum, ani de zile, clădirea istorică a fost furată, bucată cu bucată, sub ochii Primăriei Capitalei, ai Ministerului Culturii și ai Inspectoratul de Stat în Construcții, care n-au luat niciodată nicio masură reală pentru protejarea clădirii construite cu 100 de ani în urmă, după planurile arhitectului Ion Berindei.

O bijuterie care a agonizat mai mult de un deceniu, timp în care a fost ciuntită periodic. Hotnews amintește că, în 2007, tâmplăria a fost scoasă, iar ornamentele de pe fațadă au început să se degradeze. În 2008, proprietarii au încercat să o demoleze, dar la presiunea societății civile și a presei, autoritățile au intervenit și au oprit lucrările ilegale.
În 2009, casa era încă întreagă, dar proprietarii i-au scos acoperișul și au lăsat-o pradă hoților. A fost dezmebrat și furat cărămidă cu cărămidă. În vara lui 2019, din minunăția de casă rămăseseră câteva cioturi de zidărie. Atunci, proprietarii au demolat și ultimele ei rămășițe.
Proprietarii clădirii au spus aproape tot timpul că plănuiesc să o demoleze și să construiască, în locul ei, un bloc. Ceea ce, în final, s-a și întâmplat, în timpul mandatului Gabrielei Firea.
Cu toate ilegalitățile flagrante care au dus, în final, la dispariția clădirii vechi de pe Visarion 8, Primăria Capitalei a autorizat, în mai 2019,, construirea, pe acest teren,a unui bloc cu două subsoluri, parter și 4 etaje cu funcțiunea de locuințe colective.
În acea perioadă (iulie 2019), Nicușor Dan anunța, că va ataca în instanță autorizația de construire:
Vom ataca în instanță autorizația de construire. Visarion 8 este unul dintre simbolurile luptei pentru protejarea patrimoniului. Nu este posibil ca o clădire dintr-un sit monument istoric și dintr-o zona construită protejata sa dispară pur si simplu.
Patru ani mai târziu – timp în care blocul a și fost construit, Nicușor Dan, acum primar general al Capitalei, anunță că a câștigat bătălia la Tribunalul București și că urmează demolarea:
Tribunalul București a confirmat că lucrările de construire la clădirea din Visarion 8 au fost ilegale. Autorizația a expirat, noi nu am prelungit-o, iar proprietarul a modificat cu pixul pe panou data expirarii autorizatiei si a continuat sa lucreze. Se face un an de cand am sesizat Parchetul, singurul organ competent sa oprească lucrările, nu am avut niciun răspuns. O spun de ani de zile, este o disolutțe a autorității în urbanism care începe cu Parchetul. Cathedral Plaza, Visarion 8, Icoanei 2-8 sunt clădiri care vor fi demolate chiar dacă vom mai pierde ani în procese.