Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” nu va participa la Noaptea Muzeelor, au afirmat reprezentanții instituției pentru B365.ro. Sute de mii de oameni participă la acest eveniment cultural care se organizează la nivel internațional. Mii de vizitatori au făcut noaptea albă la Antipa în 2023, fiind unul dintre cele mai căutate muzee în cadrul acestui eveniment.
Reprezentanții muzeului au anunțat că nu vor participa la eveniment, această decizie venind în contextul în care Sindicatele din domeniul protecției patrimoniului cultural național sunt nemulțumiți de tratamentul umilitor și discriminatoriu la adresa lucrătorilor din muzee.
Muzeul Antipa nu participă la Noaptea Muzeelor
Reprezentanții Muzeului Antipa au afirmat, pentru B365.ro, că nu va participa la Noaptea Muzeelor anul acesta. Decizia vine în contextul protestului intitulat „Noapte în Muzeele din România”, organizat de sindicaliștii din domeniul protecției patrimoniului cultural.
Anul trecut, reprezentanții au transmis că la eveniment au participat mii de vizitatori. În fiecare an, oamenii care au vrut să viziteze muzeul au stat la cozi uriașe pentru a admira exponatele. Antipa se numără printre cele mai populare muzee din București.
Sâmbătă, 18 mai, are loc Ziua Internațională a Muzeelor. În 2024 evenimentul internațional se organizează sub deviza „Muzeele, Sustenabilitatea și Starea de bine”.
Evenimentul ar fi trebuit să fie unul generos, organizat la nivel național, o sărbătoare a muzeelor și a oamenilor care lucrează în domeniu și un moment aniversar de referință, având în vedere că se împlinesc 20 de ani de Noaptea Muzeelor în România.
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă au declarat, printr-un comunicat, că „lucrurile stau altfel”.
Ministerul Culturii și Guvernul au lansat mai multe promisiuni față de angajații din muzee, însă acestea nu au fost onorate. Din acest motiv, sindicaliștii organizează „Noapte în Muzeele din România” și vor protesta în Piața Victoriei.
Astfel, pe 18 mai aceștia vor protesta, după următorul program:
- Ora 16:00 – întâlnire în fața Bibliotecii Naționale – adresa Bulevardul Unirii 22
- Ora 16:00 – 19:00 – Pichetare Ministerul Culturii
- Ora 19:00 – 23:00 – protest Piața Victoriei/Guvern.
Ce comemorează angajații din muzee
Sindicaliștii din domeniul protecției patrimoniului cultural comemorează:
- 20 de ani de degradare continuă a mediului de muncă în instituțiile cu rol în gestionarea patrimoniului cultural național;
- 20 de ani de subfinanțare cronică a instituțiilor cu rol în gestionarea patrimoniului cultural național;
- 20 de ani de tratament discriminatoriu între instituțiile de spectacol și muzee și biblioteci;
- 20 de ani de umilințe și ignorare a profesiilor legate de protejarea patrimoniului cultural național;
- 20 de ani de politici culturale și salariale inadecvate;
- 20 de ani de mizerie la care sunt condamnați lucrătorii din domeniu, în ciuda complexității pregătirii profesionale și a dificultății profesiilor specifice domeniului;
- 20 de ani de condamnare la extincție prematură a specialiștilor din domeniu, ce ies din sistem cu pensii de mizerie;
- 20 de ani de depopulare și deprofesionalizare dramatică a domeniului, având în vedere lipsa de perspective și „politizarea” modalității prin care se realizează adesea recrutarea de personal, în numele și în slujba unei descentralizări ce a aservit total instituțiile de cultură baronilor locali;
- 20 de ani de presiune birocratică inutilă și de natură să blocheze posibilitățile de performanță a instituțiilor culturale;
- 20 de ani de ignorare discriminatorie a nevoilor domeniului cultural și a profesioniștilor ce slujesc domeniul, redus, în viziunea majorității decidenților doar la instituțiile de spectacol;
- 20 de ani de promovare în spațiul public a unor nonvalori culturale;
- 20 de ani de devalizare și degradare continuă a patrimoniului cultural prin neputința de a se adopta un Cod al Patrimoniului și o Lege a Managementului în Instituțiile de Cultură, cu specificații clare pentru domeniul patrimoniului cultural;
- 20 de ani de legiferare fără consultarea profesioniștilor din domeniu, fără identificarea problemelor de jos în sus și fără cunoașterea nevoilor reale ale întregului domeniu;
- 20 de ani de confiscare a rezultatelor muncii specialiștilor din domeniu doar în scop propagandistic, confiscare urmată de o absolută amnezie când se discută problemele reale ale domeniului;
- 20 de ani de lipsă a unor planuri reale de situație de urgență, mai ales în actualul context, pentru protecția patrimoniului cultural;
- 20 de ani de inexistență a unor depozite regionale de urgență pentru evacuarea patrimoniului cultural în cazul unor dezastre;
Te-ar mai putea interesa și: