Situație revoltătoare la Palatul Cantacuzino care găzduiește Muzeul Național „George Enescu”, clădire aflată în fondul Patrimoniului European. Manuscrise ale marelui compozitor, obiecte personale și numeroase alte bunuri sunt ținute de mai bine de 4 ani în containere în aer liber, potrivit Cultura la Dubă.
Minstrul Culturii a trimis Corpul de Control.
Potrivit Cultura la Dubă, manuscrisele compozitorului George Enescu, inclusiv cel al operei Oedipe, precum și obiectele personale, piese de mobilier, fotografii și numeroase alte bunuri mobile clasate în Tezaur sau în fondul Patrimoniului Național sunt ținute de mai bine de 4 ani în containere în aer liber, expuse la variațiunile climatice extreme.
Obiectele de o valoare nemăsurabilă au fost mutate din Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, monument clasat în Patrimoniul European, odată cu deschiderea șantierului. Doar că șantierul este blocat de mai bine de 2 ani.
Potrivit surselor Cultura la dubă, containerele în care au fost mutate respectivele obiecte nu respectă normele prevăzute de lege pentru depozitarea bunurilor mobile de patrimoniu.
Spațiile sunt dotate cu niște simple aparate de aer condiționat, dar în interiorul lor nu ar exista niciun aparat de control al umidității.
Iarna aceasta, un aer condiționat s-a stricat, iar obiectele depozitate acolo ar fi stat și la temperaturi de -16 grade Celsius. La topirea ultimei zăpezi, apa a pătruns în aceste spații.
La deschiderea șantierului, muncitorii au aruncat obiectele sanitare din baia personală a lui George Enescu și a Mariei Cantacuzino, soția sa. Muzeografii le-au recuperat ulterior, însă ele au fost vizibil deteriorate.
Nu este un subiect de interes public, a reacționat conducerea muzeului.
Ministrul Culturii, Andras Demeter, a declarat pentru Cultura la dubă că va dispune marți, 3 martie, trimiterea Corpului de Control la Muzeul Național “George Enescu”.
Lucrările de restaurare și consolidare ale Palatului Cantacuzino – Muzeul „George Enescu” au început în anul 2021, însă șantierul a fost pus pe pauză în ianuarie 2024 de Ministerul Culturii.
La acea vreme proiectul de refacere al imobilului, atribuit prin licitație firmei SC Eldiclau SRL, era realizat în proporție de doar 25%.
Lucrările de la Muzeului Național „George Enescu” – Palatul Cantacuzino, Casa Memorială „George Enescu” și Anexa sunt finanțate din fonduri guvernamentale și credite externe acordate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BCDE), potrivit Acordului cadru de împrumut dintre România și BCDE.
Firma căreia i-a fost atribuit contractul a intrat în insolvență în 2023.
Valoarea investiției (serviciile de proiectare și asistență tehnică și lucrările de execuție), este de 6.261.092 euro, fără TVA, din care valoarea contractului de execuție a lucrărilor este de 5.551.211 euro fără TVA.
Durata contractului era de 24 luni.
În articolul următor se regăsește răspunsul pe care Ministerul Culturii, pe atunci condus de Raluca Turcan, l-a dat în 2024 pentru B365.ro în ceea ce privește situația de la Palatul Cantacuzino: