Operatorii economici și instituțiile publice din Sectorul 3 care nu vor amenaja locuri de parcare pentru gravide și persoane cu copii mici riscă amenzi, anunță Primăria Sectorului 3. Măsura a intrat de curând în vigoare și trebuie implementată până în aprilie 2024.
Reprezentanți ai Direcției Generale de Poliție Locală din cadrul Primăriei Sectorului 3 vor constata și aplica sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea 280/2023, transmite PS3 într-o postare pe Facebook.
Operatorii economici și instituțiile publice sunt obligate să amenajeze locuri de parcare speciale pentru femeile însărcinate și persoane cu copii mici.
La data de 23 octombrie 2023 a intrat în vigoare Legea 280/2023 privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, dar și pentru persoanele însoțite de copii cu vârsta până la 5 ani.
Printre alte reglementări, Legea 280/2023 prevede că instituțiile publice și magazinele au obligația să amenajeze locuri de parcare pentru femeile însărcinate și persoanele cu copii mici. Mai exact, centrele comerciale, supermarketurile, magazinele și instituțiile publice, care au mai mult de 10 locuri de parcare, sunt obligate să aloce o parte dintre locuri acestor categorii de persoane.
Această măsură trebuie implementată până la data de 22 aprilie 2024. Cei care nu vor respecta noua lege riscă amenzi până la 10.000 de lei.
De asemenea, în zona magazinelor și a instituțiilor publice, folosirea locurilor de parcare pentru gravide sau persoane cu copii mici de către alte categorii de șoferi va fi sancționată cu amenzi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei, transmite Primăria Sectorului 3.
Amenzile vor fi acordate de Poliția Rutieră sau Poliția Locală, la sesizarea bucureștenilor care constată încălcarea legii.