PMB a transmis că în curând vor începe lucrările de punere în siguranță a blocului Rahova. Administrația face ultimele pregătiri.
PMB a anunțat că vor fi pornite lucrările de punere în siguranță a blocului Rahova. Administrația locală va preda amplasamentul săptămâna asta și va da ordinul de începe a șantierului.
O singură firmă a participat la licitația pentru acest proiect, Apolodor. Primăria generală a transmis și care au fost actualizările acestui proiect:
Am fost întârziați aproape trei săptămâni deoarece expertul judiciar a cerut săpături suplimentare în jurul blocului, necesare pentru anchetă, a adăugat PMB.
Următorii pași sunt:
Abia după acest moment, locatarii din partea de bloc rămasă în picioare vor putea intra să-și recupereze actele și bunurile de valoare, a mai spus PMB.
În plus, o expertiză tehnică va fi făcută. Aceasta va stabili dacă partea de bloc rămasă mai poate fi salvată, prin consolidare, sau se demolează și ea în totalitate. Administrația locală a precizat că ultimul pas al proiectului este este reconstrucția blocului și reîntregirea dreptului de proprietate al locatarilor.
Așadar, în aproximativ două luni, o parte din locatarii blocului din Rahova vor putea intra în apartamente să-și recupereze bunurile.
Din păcate, nu toți! E foarte puțin probabil să mai poată intra cineva în partea de bloc afectată. Dar vom face tot ce este posibil, a mai adăugat PMB.
Pe lângă aceste informații, a fost transmis și un mesaj al primarului general, Ciprian Ciucu:
Importantă e viața dumneavoastră, a celor care vă însoțesc. Bunurile se pot reîntregi. O să vorbesc la MAI, la Prefectură și la toate autoritățile statului să vă sprijine pentru a vă reface actele. Noi vă vom asista în acest demers.
Amintim că o explozie a avut loc la acest bloc în octombrie 2025. De atunci, locatarii au fost mutați în diferite chirii ale municipalității sau fiecare a mers unde a putut. Aceștia au semnalat că nu au fost luate măsuri suficiente și nu au primit informații privind lucrările de aici. Acum, acest bloc va fi repus în siguranță și ulterior se va decide soarta sa finală.
Câteva imagini de la blocul distrus sunt mai jos:



