Primarul General al Capitalei a anunțat care este stadiul lucrărilor ce se efectuează pe Podul Grant. Edilul le-a transmis cetățenilor că în prezent a fost începută montarea șinei de tramvai și a rosturilor de dilatație.
Lucrările demarate în data de 16 octombrie 2023 la Podul Grant sunt printre cele care au avut cel mai mare impact asupra traficului, oricum congestionat, din București.
Conform anunțului făcut inițial de Primăria Capitalei, acestea ar urma să fie finalizate în luna martie a acestui an. Investiția făcută de municipalitate pentru acest obiectiv de infrastructură este de 65 milioane lei.
Șantierul a fost demarat pentru efectuarea reparațiilor necesare la viaductul pasajului care traversează liniile de tren din Gara de Nord. Astfel că, la acest moment, șoferii pot să circule doar pe un sens, dinspre strada Turda spre Crângași (porțiune de drum deja reparată).
Marți, 30 ianuarie 2024, la 3 luni de la începerea acestui șantier, Nicușor Dan anunță care este stadiul lucrărilor:
A început montarea șinei de tramvai și a rosturilor de dilatație pe Podul Grant.
Edilul a transmis și că este optimist în ceea ce privește respectarea termenului de finalizare asumat de firma contractată.
Pe lângă traficul rutier, lucrările au afectat și circulația liniei de tramvai 41. Acest lucru a dus la supraaglomerarea linie ce leagă vestul de nordul Capitalei. La acest moment, mijlocul de transport public în comun de suprafață funcționează pe un singur fir.
Reparațiile la acest pod extrem de important din Capitală au fost începute de către administrația publică în anul 2019. Cu toate astea, ele au fost suspendate un an mai târziu deoarece PMB nu dispunea de suficiente fonduri.
La momentul suspendării, stadiul lucrărilor ajunsese la 33%.