ESENȚIAL | Falimentul STB, în discuție la PMB (surse). Datoriile uriașe, personalul supradimensionat și cheltuielile mari au băgat societatea într-o criză financiară

07 apr. 2025
22756 afișări
ESENȚIAL | Falimentul STB, în discuție la PMB (surse). Datoriile uriașe, personalul supradimensionat și cheltuielile mari au băgat societatea într-o criză financiară
ESENȚIAL | Falimentul STB, în discuție la PMB (surse). Datoriile uriașe, personalul supradimensionat și cheltuielile mari au băgat societatea într-o criză financiară | Sursa foto: Agerpres

Primăria Municipiului București discută, în această perioadă, falimentul Societății de Transport București (STB), întrucât compania se îndreaptă spre incapacitate financiară de funcționare. Surse din primărie au declarat pentru Evenimentul Zilei că situația economică a societății de transport public este ”un dezastru”.

PMB discută falimentul STB

STB se confruntă cu o criză financiară fără precedent, pe fondul executării silite a creditorilor, personalului supradimensionat și cheltuielilor mai mari decât veniturile.

Surse din PMB au declarat, pentru Evenimentul Zilei, că veniturile proprii ale STB și subvenția alocată de Primăria Capitalei acoperă cheltuielile societății doar până în luna august 2025, inclusiv.

Datorii istorice, schema de personal supradimensionată, cheltuieli exorbitante pe reparații sunt câteva din motivele cronice care au menținut în criză financiară societatea, în ultimii ani. Corelat cu o infrastructură precară, cu niște decizii de management nefericite avem rețeta unui dezastru financiar. Anul acesta, mai mult ca în alți ani, situația s-a agravat. Sunt creditori cu decizii executorii, iar capacitatea financiară a Primăriei este limitată. (…) Una din soluțiile de redresare financiară a STB, luată în discuție, este falimentul.

Această „variantă de lucru” este una din opțiunile luate în calcul de reprezentanții municipalității, implicați în rezolvarea crizei financiare din STB.

ANAF-ul și contractul nesemnat cu Electroputere Pașcani, amenințări pentru STB

Anul 2025 a început la STB cu blocarea conturilor de către ANAF. Statul român are de recuperat de la societatea de transport 817.868.516 lei. Suma reprezintă contribuții neachitate către bugetul de stat, pentru care ANAF a emis somații și titluri executorii până la concurența sumei datorate.

STB se mai află sub amenințarea altui creditor: Electroputere VFU Pașcani. Compania a fost obligată de instanță să-i plătească 305.000.000 lei (valoarea unui contract neonorat), precum și penalități de 27.000.000 lei.

Pentru ca STB să nu rămână cu conturile blocate, PMB a fost de acord ca societatea să „lase amanet” 400 de autobuze Otokar la ANAF. Tot Primăria a agreat să fie „girant” pentru STB, care vrea să se împrumute la bancă de 363.293.815 lei pentru a stinge litigiul cu furnizorul Electroputere VFU Pașcani.

Cookies