UPDATE | Zeci de studenți s-au adunat în Piața Victoriei, în ciuda ploii. Furioși pe Guvernul Bolojan și tăierile lui, tinerii protestează și în alte mari centre universitare din țară

29 sept. 2025
402 afișări
UPDATE | Zeci de studenți s-au adunat în Piața Victoriei, în ciuda ploii. Furioși pe Guvernul Bolojan și tăierile lui, tinerii protestează și în alte mari centre universitare din țară
UPDATE | Zeci de studenți s-au adunat în Piața Victoriei, în ciuda ploii. Furioși pe Guvernul Bolojan și tăierile lui, tinerii protestează și în alte mari centre universitare din țară. Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Nechez

Studenții sunt nemulțumiți de măsurile de austeritate luate de Guvern și protestează luni, 29 septembrie 2025, la începutul anului universitar, în Piața Victoriei din București, dar și în marile centre universitare din țară: Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Galați, Suceava, Alba Iulia, Sibiu și Baia Mare. Reducerea burselor și reducerea altor facilități, motivul pentru care tinerii ies în stradă.

UPDATE, ora 16:00: Studenții au început să se strângă în Piața Victoriei, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile La București plouă, însă în jur de 100 de tineri au ajuns în fața Guvernului, iar numărul lor este în creștere. Ei strigă: „Vrem șanse egale, nu privatizare”, potrivit HotNews.ro.

Știre inițială.

Studenții protestează în Piața Victoriei și în mari orașe din țară, luni, 29 septembrie

Un început de an universitar tare complicat, în Capitală și în toată țara. Tinerii din București ies în stradă, la protest, la ora 16:00, în Piața Victoriei.

Marea nemulțumire a studenților are legătură cu reducerea burselor cu aproximativ 40%. Începând cu acest an universitar, 2025-2026, calculul pentru fondul de burse nu se mai face raportat la salariul minim brut, ci raportat la salariul minim net, ceea ce duce la tăierea sumelor. De asemenea, studenții care sunt la taxă nu vor mai primi burse, iar tinerii care provin din familii defavorizate primesc doar bursa socială minimă, în valoare de 925 lei/lună, potrivit antena3.ro.

Mai apoi, nemulțumirile tinerilor apar și din cauză că au fost reduse facilitățile de transport. Până acum, studenții cu vârstă de până la 30 de ani, înscriși la forma de învățământ cu frecvență, beneficiau de reducere de 90% la transportul feroviar intern, clasa a II-a, iar acum reducerea la CFR se aplică exclusiv pentru ruta facultate – domiciliu.

Asociațiile care luptă pentru drepturile studenților avertizează că măsurile de austeritate luate de Guvern reprezintă un atac direct asupra dreptului constituțional la învățătură. Aceleași asociații spun că noile decizii afectează nu doar veniturile studenților, ci afectează și calitatea sistemului de educație (se limitează investițiile în infrastructură, resurse și profesori). Consecințele măsurilor de austeritate pentru mediul universitar: creșterea ratei de abandon universitar, restrângerea accesului tinerilor din medii vulnerabile și demotivare

ANOSR: Guvernul a uitat faptul că dreptul la învățătură este un drept garantat de Constituția României

Încă de săptămâna trecută, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a decis să facă apel către studenți pentru a ieși în stradă, luni, 29 septembrie 2025.

Duminică, 28 septembrie, ANOSR a reamintit că se iese la protest:

Mâine, 29 septembrie 2025: ieșim din nou în stradă, în centrele universitare, pentru că educația nu se poate face cu lipsă de interes și ignoranță. Așteptăm întreaga comunitate alături de noi, au scris reprezentanții ANOSR pe Facebook.

Unde se anunță proteste:

  • București – ora 16:00, Piața Victoriei,
  • Timișoara – ora 14:00, Piața Victoriei,
  • Cluj-Napoca – ora 11:30, Prefectură,
  • Iași – ora 13:00, Piața Unirii,
  • Galați – ora 18:00, Prefectură,
  • Suceava – ora 13:00, Esplanada Corpului A al Univ. „Ștefan cel Mare”,
  • Alba Iulia – ora 13:30, Piața Cetății,
  • Sibiu – ora 16:00, Piața Mare,
  • Baia Mare – ora 10:00, Centrul Universitar Nord.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies