Apar noi detalii legate de accidentul grav petrecut pe A1 în această dimineață. Sursele au povestit cum s-a întâmplat evenimentul soldat cu moartea a 5 persoane.
Un accident grav a avut loc marți dimineață pe Autostrada A1, sens Pitești – București. Patru vehicule, printre care și două TIR-uri, au fost implicate într-o coliziune față-spate.
Potrivit știrileprotv.ro, unul dintre TIR-uri a intrat într-o mașină, a aruncat-o pe banda de urgență, după care a intrat în alt autoturism pe care l-a strivit între el și TIR-ul din față.
În mașina prinsă între cele două camioane se aflau mai multe persoane, momentan nu se cunoaște numărul exact, ci doar că vehiculul avea 8+1 locuri. Până acum, 5 persoane din mașina respectivă au murit în urma accidentului, iar o persoană este resuscitată.
Victimele aveau vârste cuprinse între 35 și 48 de ani și mergeau la școala de zbor din Băneasa ca să construiască un simulator de zbor. De asemenea, sursele spun că în mașina strivită se aflau mai mulți muncitori de la o firmă de construcții din Pitești.
Inițial, salvatorii nu au putut nici măcar să identifice câte persoane se aflau în autoturism.
La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 8:14, polițiștii Brigăzii Autostrăzi A1 au fost sesizați cu privire la faptul că, pe autostrada A1 km 17, în zona localității Ciorogârla, pe sensul de mers Pitești- București, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 2 tiruri și 2 autoturisme, soldat cu rănirea mai multor persoane.”, au transmis polițiștii, citați de Antena 3 CNN.
La locul accidentului a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD pentru preluarea victimelor. Ambii șoferi ai celor două TIR-uri au fost găsiți conștienți, fără probleme medicale.
În mașina albastră implicată în accident a fost găsită o persoană încarcerată care a fost preluată cu elicopterul SMURD și transportată la Spitalul Floreasca din București.
Traficul este încă blocat pe Autostrada A1, iar echipajele intervin în continuare la locul accidentului.
Te-ar putea interesa și: