ESENȚIAL | Bucureștiul va avea un regulament pentru închirierea trotinetelor electrice, pus acum în dezbatere publică. Utilizatorii nu vor mai putea intra cu ele în parcuri

02 iul. 2026
855 afișări
ESENȚIAL | Bucureștiul va avea un regulament pentru închirierea trotinetelor electrice, pus acum în dezbatere publică. Utilizatorii nu vor mai putea intra cu ele în parcuri
ESENȚIAL | Bucureștiul va avea un regulament pentru închirierea trotinetelor electrice, pus acum în dezbatere publică. Utilizatorii nu vor mai putea intra cu ele în parcuri | Sursa foto: Freepik

Primăria Capitalei a pus în consultare publică un proiect în vederea aprobării unui regulament privind autorizarea și condițiile de desfășurare a serviciului de închiriere a trotinetelor electrice în regim self-service prin intermediul platformelor online pe domeniul public al Municipiului București.

Proiectul este inițiat de viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, care promitea dezvoltarea unui astfel de regulament încă de anul trecut.

Regulamentul rămâne în dezbatere publică până în data de 13 iulie 2026.

Închiriezi o trotinetă electrică doar dacă ai peste 18 ani

Noul regulament pentru închirierea trotinetelor are ca scop organizarea și desfășurarea serviciului de închiriere a trotinetelor electrice în condiții de siguranță, utilizarea eficientă a domeniului public, dezvoltarea mobilității urbane durabile și stabilirea obligațiilor operatorilor economici care desfășoară această activitate în București, fără a aduce atingere dispozițiilor legislației naționale privind circulația pe drumurile publice, potrivit proiectului pus în dezbatere.

Pentru a închiria o trotinetă, utilizatorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 18 ani. Cade în responsabilitatea operatorului verificarea acestui lucru.

Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, trotinetele electrice închiriate în regim self-service vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice închiriate este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

Parcarea acestor trotinete se va face suficient de departe de mașinile staționate/parcate astfel încât, în cazul unor fenomene meteorologice extreme (furtuni, vânturi foarte puternice), căderea lor să nu poată afecta mașinile respectiveș

Trotinetele electrice închiriate în regim self-service care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu:

  • dispozitive de localizare prin GPS,
  • mijloace de iluminare (lumină albă sau galbenă – în față și lumină roșie – în spate) vizibile,
  • dispozitive reflectorizant-fluorescente,
  • sistem de frânare funcțional și eficient,
  • sistem de avertizare sonoră.

Viteza trotinetelor închiriate va putea fi modificată de operator prin GPS

Potrivit regulamentului pus în dezbatere publică de PMB, operatorii vor avea obligația de a utiliza sisteme GPS și tehnologii de geofencing care să permită limitarea vitezei, restricționarea circulației, dezactivarea temporară a vehiculelor și/sau semnalizarea zonelor în care lăsarea ori staționarea trotinetelor electrice este interzisă, în condițiile stabilite de Municipiul București.

Geofencing este tehnologia utilizată pentru delimitarea digitală a unor perimetre în care operatorul poate limita viteza, poate restricționa circulația, poate dezactiva temporar vehiculul ori poate semnaliza utilizatorilor zonele în care lăsarea sau staționarea trotinetelor este interzisă.

Utilizatorii nu vor mai putea circula cu trotinetele electrice în parcuri

Printre prevederile noului regulament se numără și interzicerea utilizatorilor să circule prin parcuri sau grădini publice.

Este interzis utilizatorului de trotinetă electrică închiriată în regim self-service să circule pe aleile din parcuri sau grădini publice.

Totodată, utilizatorului îi va mai fi interzis să circule pe trotuare, cu excepția cazului în care pe trotuare sunt amenajate piste speciale destinate bicicletelor și trotinetelor electrice sau când trotineta electrică este transportată fără acționare electrică pentru a fi parcată/amplasată.

Trotinetele electrice închiriate în regim self-service nu vor mai putea circula pe zone destinate numai pentru pietoni.

Utilizatorii nu vor mai să-și folosească telefonul sau altfel asemenea dispozitive, nici măcar căștile audio, în timp ce folosesc trotineta închiriată.

Locuri special amenajate pentru parcarea trotinetelor electrice în regim self-service

Noul regulament mai prevede și amenajarea unor parcări pentru trotinetele care pot fi închiriate.

Dispunerea locurilor de amplasare a trotinetelor electrice pe teritoriul Municipiului Bucuresti se va stabili în cadrul Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București în colaborare cu Administrația Străzilor.

Locurile de amplasare vor fi marcate și semnalizate corespunzător în aplicația operatorului și pe domeniul public.

Unde nu vei putea să parchezi trotinetele electrice

Amplasarea/parcarea trotinetelor electrice de către operatorii și utilizatorii trotinetelor electrice închiriate în regim self-service este interzisă:

  • a) pe trotuare cu lățimea mai mică de 2 m (pentru operatori) si pe trotuare fără a asigura libera trecere a pietonilor (pentru utilizatori);
  • b) în zona stațiilor de transport în comun, pe toată lungimea/lățimea acestora;
  • c) pe aliniamentele clădirilor, gardurilor sau podurilor (sprijinite de acestea);
  • d) în zonele trecerilor de pietoni, pe toată lungimea sau lățimea trecerii;
  • e) în locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme;
  • f) pe spațiile verzi;
  • g) în intersecții și la mai puțin de 5 m de intersecții;
  • h) în zona acceselor auto și pietonale;
  • i) pe șantierele în lucru de pe domeniul public;
  • j) pe gurile de canal/aerisire sau căminele aferente rețelelor edilitare subterane;
  • k) pe locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme, inclusiv pe cele cu folosință exclusivă (taxi, persoane cu handicap, autocare, motociclete, rezervate);
  • l) în toate zonele și spațiile în care s-ar periclita siguranța și desfășurarea fluentă a traficului rutier și/sau pietonal;
  • m) pe partea carosabilă;
  • n) pe scări sau pasaje pietonale;
  • o) pe malurile râurilor sau lacurilor;
  • p) la rastele de biciclete;
  • q) în zonele de acces în grădinițe, școli, licee, universități, piețe agroalimenatare, complexe comerciale, precum și în zonele în care sunt amplasate terase de alimentație publică și târguri sezoniere. Amplasarea/parcarea trotinetelor electrice se va face la limita acestor zone astfel încât să nu obtureze accesul și să îngreuneze circulația pietonală și auto.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies