Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” din București se confruntă cu o criză de medici la ATI și, totodată, reprezentanții spitalului cer să fie sprijiniți în „demersurile necesare prin redirecționarea pacienților critici”, se arată într-o adresă trimisă către Ministerul Sănătății și mai multe servicii județene de urgență și de ambulanță.
În unitatea spitalicească există, acum, un număr mic de locuri disponibile în secția ATI. Doar patru medici au grijă de pacienții veniți pe această secție.
În adresa trimisă de reprezentanții Spitalului Pantelimon către Ministerul Sănătății și către serviciile pentru situații de urgență și de ambulanță din județele Călărași, Teleorman, Ialomița, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova și din București se arată că spitalul nu are disponibile locuri la ATI, scrie News.ro.
Vă comunicăm că, în prezent, deși am anunțat în repetate rânduri – prin Adrese oficiale — capacitatea limitată de internare în spitalul nostru, datorită numărului mic de locuri disponibile în secția ATI, în ultimele zile s-au acumulat mulți pacienți critici trimiși cu ambulanțele, care au rămas ventilați sau cu îngrijire specifică de Terapie intensivă în alte zone/secții ale spitalului, în lipsa unui loc liber în secția ATI.
De asemenea, reprezentanții spitalului informează că, în ultimele zile, secția ATI a mai rămas doar cu patru medici, după ce mai mulți medici au plecat în alte unități sanitare.
Ei trag un semnal de alarmă avertizând că vor ajunge în situația „iminentă” de a nu mai putea acorda îngrijirea corespunzătoare pacienților și de a nu mai reuși să asigure gărzile pe luna martie.
În acest context, facem eforturi foarte mari pentru asigurarea îngrijirii pacienților critici aflați deja în secția ATI, în departamentul UPU sau în Clinicile de Medicină Internă, respectiv Cardiologie, aflându-ne în iminența de a nu mai putea acorda îngrijirea corespunzătoare acestor pacienți, precum și cu riscul major de a nu reuși să asigurăm asistența medicală (conform legii) în urgențele majore și foarte probabil de a reuși să asigurăm gărzile ATI pe luna martie 2025 din cauza numărului insuficient de medici ATI.
Reprezentanții spitalului roagă ca, „până la degrevarea situației”, să fie sprijiniți în „demersurile necesare prin redirecționarea pacienților critici”, astfel încât să nu fie periclitată siguranța acestora, „având în vedere supraaglomerarea și imposibilitatea de a acorda îngrijirea medicală corespunzătoare acestor pacienți”.
Te-ar mai putea interesa și: