Cazul doctorului Cristian Andrei, cel mai faimos psihoterapeut din București și unul dintre cei mai mediatizați din țară, de zeci de ani, pare mai tulburător decât l-a revelat investigația Press One, care a scris, acum câteva zile, despre decenii de abuzuri speciale asupra onor paciente și despre practicarea terapiei fără astestat.
Azi, jurnaliștii publică mărturii ale altor femei care îl acuză pe cristian Andrei de abuzuri sexuale, un comportament care s-ar fi întins pe 20 de ani.
Press One scrie azi că dr. Cristian Andrei este acuzat de abuzuri similare celor povestite de cele două femei din investigația jurnaliștilor.
Aceste alte 7 femei descriu, în mărturiile lor, același tipar comportamental al psihoterapeutului: atingeri în timpul ședințelor de terapie, inițierea unor acte sexuale și manipulare emoțională.
Aceste alte posibile victime ale psihoterapeutului Cristian Andrei au luat legătura cu jurnaliști Press One după publicarea investigației și descriu abuzuri sexuale comise, după un tipar aproape identic, încă din anul 1998.
Totul s-ar fi petrecut în locul în care pacientele ar fi trebuit să fie și să se simtă în cea mai mare siguranță: cabinetul de terapie.
Una dintre aceste femei spune că și ea a trecut prin „cabinetul” dânsului, că și pe ea a luat-o în brațe și a sărutat-o cu forța.
O alta descrie un episod revoltător:
Pune mâinile pe tine, te ia în brațe, se așează lăngă tine, cât sa nu înțelegi ce se întâmplă. (…) Se purta ca și cum ar avea afecțiune specială pentru mine și mi-a spus că dacă el n-ar fi căsătorit, s-ar căsători cu mine.
Și astfel de mărturii teribile continuă:
M-a pus să mă ridic de pe canapea, s-a apropiat de mine și m-a împins cu forță în jos și, dacă m-aș fi așezat, aș fi fost în poziția cea mai buna pentru sex oral. Nu m-am așezat. Aproape că mi-a rupt picioarele, dar nu m-am așezat.
O altă femeie spune că, în timpul abuzului sexual, a aflat că soția lui Cristian Andrei era însărcinată cu al treilea copil, „ceea ce a fost șocant.”
Cristian Andrei este medic psihiatru, specializat în neuropsihiatrie infantilă din anul 1993. Pe atunci, psihoterapia nu era reglementată în România. În 2004, când a fost înființat și Colegiului Psihologilor din România, psihoterapia a devenit o profesie distinctă, reglementată separat, care poate fi practicată doar cu un atestat de liberă practică, obținut după finalizarea unei școli de formare în psihoterapie și doi ani de practică sub supervizare.
Dr. Cristian Andrei nu și-a completat studiile după anul 2004 și nu îndeplinește criteriile unui psihoterapeut cu drept de practică.
După publicarea investigației, polițiștii din București s-au autosesizat în cazul psihoterapeutului Cristian Andrei. Anchetatorii au făcut apel la potențialele victime sau la persoanele care au informaţii care pot ajuta în investigație să se adreseze Poliției sau să sune la 112.