Proiectele privind reducerea funcţiilor de conducere în cadrul Poliţiei Locale şi digitalizarea atribuirii parcărilor de reşedinţă au fost respinse în şedinţa Consiliului Local Sector 1 de miercuri, pentru a doua oară.
Prima dată ele au fost respinse la precedenta şedinţă a Consiliului Local.
Proiectul privind organigrama Poliţiei Locale a fost respins miercuri cu 15 abţineri şi 12 voturi pentru iar cel privind digitalizarea atribuirii parcărilor de reşedinţă, cu 16 abţineri şi 11 voturi pentru.
„Avem o situaţie foarte gravă într-o instituţie a statului ce ar fi trebuit să lucreze în folosul comunităţii, nu în folosul mafiei de tot felul. (…) A sosit timpul curăţeniei”, a spus primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, înainte de a se vota proiectul privind Poliţia Locală.
Un poliţist local a vorbit în cadrul şedinţei despre ameninţările primite de la un coleg de-al său pe motiv că ar fi unul dintre cei care aduc la cunoştinţa anumitor persoane ce se întâmplă în Poliţia Locală.
„Înţeleg că avem de-a face cu un grup infracţional la Poliţia Locală foarte extins (…). Mi se pare o situaţie foarte gravă, care pe noi, consilierii sectorului 1, ne depăşeşte în totalitate, însă în această situaţie mi se pare mult mai potrivit poate să facem o anchetă generală la Poliţia Locală, să sistăm orice schimbare, reorganizare şi să lăsăm organele de drept să-şi asume o anchetă penală generală, în care toată lumea să treacă printr-un proces de selecţie şi după ce primesc avizul acesta să mai vorbim”, a afirmat consilierul Adrian-Viorel Oianu.
Viceprimarul Ramona Porumb menţiona la şedinţa precedentă de consiliu local că procesul de digitalizare reprezintă o idee foarte bună, susţinută în totalitate, dar se bazează pe un regulament căruia îi lipseşte o procedură foarte clară de aplicare.
În altă ordine de idei, Consiliul Local a decis în şedinţa de miercuri să adopte un proiect privind transmiterea din administrarea Consiliului Local a terenurilor şi clădirilor aferente unui număr de patru spitale în administrarea unităţilor sanitare publice respective.
Cele patru spitale sunt: Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca şi Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice.
Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi pentru şi nouă abţineri.
„Chiar avem o urgenţă legată de predarea acestor spitale. (…) Trebuie să le predăm către PMB. Sunt nişte demolări care trebuie făcute sau este o investiţie a Băncii Mondiale care trebuie dusă la capăt”, a afirmat Clotilde Armand.
Consilierul local PSD Cristian Tudose a opinat că ar fi fost necesar să existe o solicitare scrisă din partea Primăriei Capitalei. „Să avem toţi consilierii proba solicitării din partea Primăriei Capitalei şi asumarea Primăriei Capitalei că duce aceste lucruri la bun sfârşit”, a explicat Tudose.
Primarul Clotilde Armand a declarat că „USL trăieşte la Sectorul 1”, potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis după şedinţa de consiliu local.
„USL trăieşte la Sectorul 1! Şi trăieşte bine: consilierii PNL şi PSD au blocat, pentru a doua oară, eliminarea corupţiei din Poliţia Locală. (…) Şedinţa de Consiliu Local a Sectorului 1 de astăzi în care trebuia să discutăm despre spitale, şcoli, reforma Poliţiei Locale şi despre digitalizarea ADP a fost deturnată de consilierii PNL şi PSD care au vrut să discutăm despre compania de salubrizare”, a spus Clotilde Armand.
Preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, a reiterat pe Facebook că formaţiunea sa nu poate gira iniţiative unilaterale, fie ele şi ale unor „parteneri”, prin care s-ar da peste cap viaţa tuturor bucureştenilor din comunitate, referindu-se la discuţiile în contradictoriu cu primarul Clotilde Armand din şedinţa Consiliului Local Sector 1 de miercuri.