Cauți un câștig rapid, cu efort minim? Nu te entuziasma, că-i o păcăleală. O nouă țeapă circulă pe WhatsApp – de data asta, cu locuri de muncă.
Totul începe pe grupul de Facebook „Joburi”, unde cineva postează un anunț de angajare, potrivit căruia oferă un job de ambalare de „fluturași”. Presupusul angajator promite 300 de euro pe săptămână, iar tu aproape că nu trebuie să miști un deget pentru 1.200 de euro pe lună. Asta în timp ce îți și păstrezi jobul actual. Easy money.
Așadar, se presupune că angajatorul îți va trimite niște colete cu diverse componente, pe care tu trebuie să le asamblezi, să le ambalezi și să le expediezi. Când ai tu timp.
Am intrat și noi pe fir, să vedem cât de departe poate merge roboțelul. Pentru că, evident, contul este unul fals. Iată conversația:
Pare-se că robotul s-a încurcat un pic în ordinea mesajelor și a trecut direct la cerut bani. Soft de proastă calitate. Am insistat să ne dea detalii despre acest job miraculos. Cine nu ar vrea 1.200 de euro pe lună în plus, pe lângă leafă?
Nu prea l-au învățat nici limba română, dar știe una și bună, vrea să vorbiți pe WhatsApp. Dar acum, că e grabă, e nevoie mare de oameni. Doar că nu vrea să-ți spună pentru ce. Adică o să-ți spună, dacă îi scrii managerului pe WhatsApp.
Am încercat să-i spunem roboțelului că nu avem aplicația. Și nici nu putem s-o descărcăm. Nu-i problemă, se rezolvă!
N-am continuat nici măcar din curiozitate – ceea ce vă recomandăm și vouă, evident. Din păcate, tot mai multe astfel de escrocherii au loc online, pe WhatsApp, Facebook Messenger sau Telegram și multe alte aplicații. Iată mai jos o parte dintre ele, despre care am scris și noi: