Escrocaţi pe aeroport de încărcătorii de bagaje. VEZI CUM TE POŢI FERI

de:
18 mai 2012
0 Afișari
Escrocaţi pe aeroport de încărcătorii de bagaje. VEZI CUM TE POŢI FERI

Zborul cu avionul dăunează grav obiectelor de valoare lăsate în bagajele de cală. Carolina S., din Bucureşti, a simţit asta pe propria piele. Pentru că este o fumătoare înrăită, a venit încărcată cu pachete de ţigări din străinătate. „Proastă idee, nu am apucat să fumez nicio ţigară. În plus, mi-am mai cumpărat şi câteva bijuterii”, ne povesteşte bucureşteanca.

Cînd a ajuns la destinaţie, şi-a văzut bagajul răvăşit. „Fusese deschis şi îmi dispăruseră ţigările şi bijuteriile”, a constatat femeia.

A zburat cu avionul şi a „plătit” cu telefonul

Georgiana Ionaşcu, din Bucureşti, a trecut prin aceeaşi experienţă. A trebuit să-şi cumpere un telefon nou în urma unui zbor. „La sfârşitul lunii aprilie, am aterizat pe Otopeni cu o cursă de linie de la Czech Airlines. Toate bagajele au ajuns inexplicabil de târziu la zona de recuperare, lăsând suficient timp pentru o eventuală vămuire. Mi-a fost furat telefonul, model Nokia destul de scump”, se plânge femeia.

Cine sunt făptaşii şi cum se fac hoţiile explică şeful Poliţiei Transporturi Aeriene, subcomisarul Valeriu Surduleac. „Furturile se comit pe distanţa dintre cala avionului şi locul de depozitare a bagajelor, iar autori sunt încărcătorii-descărcătorii de bagaje”, a precizat acesta.

Recent, unul dintre încărcătorii de la Aeroportul Otopeni a fost reţinut după ce asupra sa a fost descoperit un laptop unicat, care valora peste 2.000 de euro. Autorul furtului desfăcuse bagajul unui francez şi intenţiona să vândă laptopul.

Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Otopeni recomandă păgubiţilor „să facă reclamaţie fie la operatorul de zbor, fie la poliţia din aeroport pentru a-şi recupera obiectele pierdute sau pentru despăgubiri”.

În jur de 20 euro pe kilogram bagaj pierdut, aşa se calculează despăgubirile. Astfel, pentru un laptop furat, păgubitul primeşte în jur de 80 de euro.

Reprezentanţii companiilor aeriene spun că pasagerii trebuie să declare la îmbarcare bunurile de valoare şi o evaluare a costului lor.

Orice pasager este sfătuit să nu-şi lase bijuterii, obiecte electronice şi haine de valoare în bagajele de cală.

Sursa: evz.ro

Cookies