ARHIVA B365

Oprescu, în ilegalitate: Episcopii catolici îi cer să dărâme Cathedral Plaza

Update: Oprescu, somat de executorul judecătoresc: În 10 zile trebuie să înceapă demolarea Cathedral Plaza – 

Nemulțumiți de tergiversarea luării unor măsuri, de către Primarul General al Capitalei, dl Sorin Oprescu, pentru desființarea „clădirii ilegale și periculoase” autointitulată Cathedral Plaza din apropierea Catedralei Sf. Iosif, episcopii catolici din România i-au trimis edilului o scrisoare deschisă (pe care o puteți consulta aici) în care cer aplicarea neîntârziată a hotărârii judecătorești.
Primarul Municipiului București – spun episcopii –, ignorând hotărârea judecătorească, a adoptat „o poziţie lipsită de forţa unui conducător al principalei autorităţi publice locale din ţară, o poziţie oscilantă, şovăielnică sau chiar duplicitară, situaţie care nu numai că avantajează pe cei care au pus legea între paranteze, dar şi pune sub semnul îndoielii statul de drept”.

Reamintim că la începutul anului, imediat după decizia din 23 ianuarie a.c. dată de Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus definitiv şi irevocabil demolarea turnului Cathedral Plaza şi readucerea terenului pe care a fost edificată această construcţie la destinaţia iniţială, aceea de parc, dl Sorin Oprescu, a declarat că va respecta legea. „Este surprinzător pentru noi faptul că, în totală opoziţie cu declaraţiile ferme de acum un an şi jumătate, conform cărora executivul Capitalei se obliga să pună imediat în aplicare orice hotărâre prin care i se va cere demolarea construcţiei, actuala sa conduită este de a nu materializa această hotărâre care este definitivă de mai bine de un an şi irevocabilă de peste şase luni de zile”, se mai arată în scrisoare.

Sperăm că nu va fi nevoie de pierderi de vieți omenești sau de tragedii care să se producă din cauza blocului ilegal, pentru ca, în sfârșit, autoritățile publice să reacționeze prompt și Primăria Municipiului București să pună în aplicare hotărârea judecătorească„, încheie episcopii.

Apelul episcopilor catolici vine după ce numeroși bucureșteni au cerut demisia primarului general pentru modul defectuos în care a gestionat problema câinilor fără stăpân. Bicicliștii, de asemenea, cer demisia edilului.

În 28 iunie 2012, Tribunalul Dâmboviţa l-a obligat (sentința nr. 2520, devenită irevocabilă prin decizia nr. 456 din 23.01.2013 a Curții de Apel Ploiești) pe Primarul Municipiului Bucureşti „să emită decizia privind desfiinţarea construcţiei – imobil de birouri Cathedral Plaza, situat în Bucureşti, str. General Berthelot nr.11 – 15, sector 1 şi respectiv str. Luterană, nr.15 şi 15A, sector 1 – realizată fără autorizaţie de construire legală, autorizaţie emisă la solicitarea SC Millennium Building Development SRL București, de Primăria sectorului 1 Bucureşti. Dispune obligarea pârâtului la luarea tuturor măsurilor administrative de aducere a terenului în situaţia anterioară emiterii autorizaţiei în vederea refacerii cadrului natural din zona de protecţie a Catedralei Sf. Iosif”. „Construirea fără autorizaţie valabilă – se arată în motivarea deciziei – îndreptăţeşte la demolare şi corespunde unui interes public (…). De asemenea, legiuitorul şi-a mai propus să confere monumentelor istorice o zonă de protecţie menită să asigure atât conservarea acestora, punerea lor în valoare, cât şi protejarea victimelor oricărei agresiuni civile prin repararea integrală şi în natură a prejudiciului produs”.

Pe lângă faptul că a fost ridicată fără autorizație, motivația instanței arată faptul că Cathedral Plaza a fost construită, în parte, pe domeniul public al Municipiului București. Astfel, din suprafața totală de 1.000 de mp a clădirii, 186 de mp fac parte din domeniul public al Mun. București, concesionați ulterior către dezvoltator, iar restul terenului reprezintă zona de protecție a Catedralei Romano-Catolice și a Palatului Episcopal. Prin acest lucru s-ar fi făcut o gravă atingere a destinației domeniului public și principiului inalienabilității acestuia.

Instanța arată faptul că Primarul General al Capitalei era obligat să demoleze clădirea încă din 2009, de când autorizația de construcția a fost anulată în 2009 de Tribunalul Dâmbovița, conform prevederilor legii nr. 50/1991, potrivit motivării deciziei instanței din Ploiești. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button