Emisiunea „Un show păcătos”, ÎN PERICOL din cauza lui Dan Capatos, aflat la un pas de moarte

de:
31 aug. 2015
3 Afișari
Emisiunea

Plecat în Statele Unite, în vacanță, Dan Capaos a fost nevoit, atunci când a dorit să se întoarcă în țară pentru a reveni la pupitrul emisiunii pe care o prezintă, să treacă prin momente cumplite. Mai exact, au spus apropiați de-ai lui, există pericolul ca prezentatorul TV să nu se mai poată întoarce în timp util pentru a ajunge în studioul „Un Show Păcătos”. Iar toate acestea se întâmplă din cauza unei probleme tehnice a avionului care, chiar înainte de decolare, a avut o problemă tehnică extrem de gravă.

Mai mult, până acum câteva ore, Capatos era încă în aeroportul american din orașul Chicago, loc de unde nu a putut sa plece din cauza unor probleme cu avionul. „Fix acum ne-au anunțat că există un risc major cu acest avion. Adică să se depresurizeze deasupra oceanului și să crăpam cu toții”, a explicat pentru spynews.ro Dan, ușor terifiat de experiența prin care trece.

Cookies