Emil Cioran și cocotele din București

06 feb. 2023
2651 afișări
Emil Cioran și cocotele din București
Eugen Istodor: Emil Cioran și cocotele din București | Foto: Emil Cioran; sursa: Agerpres

Emil Cioran, tipul care s-a apucat de filosofie și nu s-a lăsat niciodată de ea

A trăit în filosofie toată viața. Dar filosofia nu era un turn de fildeș, ci o provocatoare experiență cu viața. S-a născut în 1911. Copil fiind, s-a jucat fotbal cu cranii în cimitir. A prins un tren uriaș în viață fiind de-o generație cu Eliade, Noica, Ionesco, Țuțea, Vulcănescu, minți cum altele România n-a mai prins în existența ei. Să ai cu cine să conversezi, la un nivel superior, rar găsești în tara asta.

Conversația, în anii 1930-40 nu rămânea goală, fără experiențe extreme. Eliade a plecat în India, nu?
Pe bună dreptate îl putem acuza pe Cioran de împărtășirea lui legionară. Da, ea este una din experiențele prin care Cioran a devenit Cioran. Așa cum alta este traiui lui toată viața ca un student, la Paris, unde mânca la cantina studențească și scria- dormea într-o mansardă. Toate astea i-au hrănit filosofia. Care-l țineau în viață. De era recunoscut și era întrebat ce sfaturi dă pentru sinucidere, spunea că el, Cioran, nu e Cioran. Nu vroia să fie celebru în niciun fel. Și așa a rămas cunoscut doar de către necunoscuți.

Dacă cineva ar fi întrebat de Emil prin bordelurile Bucureștiului și Parisului…

… Prin bordelurile anilor 30-40,  l-ar fi cunoscut una-două-trei cocote cu care stătea de vorbă. Dar cărora le cunoștea și absolutul. Nu vă dați seama că absolutul, absurdul, cunoașterea pot fi găsite și pe lungul și pe de-a latul unei coapse de femei. Mai ales de-i ea crezută de mulți doar o „pierdută”.

Ajuns în București, după ce venise de la Coasta Boacii și Sibiu, Emil frecventează (sau nu) Facultatea de Litere și Filosofie, dar are un episod existențial și existențialist în care face chefuri fără șir, umblă recalcitrant și arogant la cocote cu «Critica rațiunii pure» în buzunar și urlă în scrisori “aș vrea să ling toate rănile lumii»”.

Oricât ne bate la cap cu silogisme precum „Trăiesc, deocamdată, într-o lume trivială, lipsită de orice distincție interioară, incapabilă de paradox, de adâncime sau de iraționalitate. Am un sentiment astenic al vieții, nu mă pot bucura cu adevărat de nimic”.

Oricât ne-ar spune despre absolut, a cunoscut toate experiențele limită ale momentului, și mersul la cocote era una dintre ele. Da, și legionarismul, și cocotele, și bețiile fără limită și tocarea fără limite a României anilor respectivi fac parte dintr-o ecuație a extremelor. A încercării limitelor.

“Cocota” poate fi pe același plan cu România anilor 1930? Normal!

Emil mergea la cocote pentru a se împlini bărbătește, dar avea și plăcerea nebună de a cunoaște în sine viața aia, una dintre posibilele fațete ale existenței. Una dintre fețele existenței României de atunci.

În București, Lipscaniul acelor vremuri era plin de bordeluri. Fără gloria domnească de altădată, Lipscaniul bucureștean s-a ridicat la viață prin anii 1930-40 prin bordeluri și bănci. Însuși Carol al II-lea era văzut des prin locante. Era și o vorbă a vremurilor: „Ce-i mai ieftin ca șprițul și ceafa de porc? Femeia.”

N-avem cuvintele pe care le rostea în București, în bordeluri, dar uite vorbele pe care le sorbea de pe buzele unei cocote pariziene:

În pofida părului ei alb, făcea încă trotuarul. O întâlneam adeseori, în Cartierul Latin, pe la trei dimineaţa, şi nu-mi plăcea să mă întorc acasă fără s-o aud povestindu-mi câteva isprăvi şi câteva anecdote. Anecdotele, ca şi isprăvile, le-am uitat. Dar n-am uitat promptitudinea cu care, într-o noapte în care mă pornisem să tun şi să fulger împotriva tuturor acelor „mizerabili” care dormeau, ea mi-a continuat replica, cu arătătorul ridicat către cer: „Dar de mizerabilul de sus ce ziceţi?”

Pentru Emil, cocota e insomniacă. Dar și Emil e insomniac

Cocota, pentru Emil, este deșertăciunea vieții, fără doar și poate. Dar și el, Emil, e o deșertăciune a vieții. Cocota pentru Emil e filosoafă, dar și Emil e filosof. Cocota trăiește de pe azi pe mâine, ca și Emil. Cocota ca și Emil trăiește în viață și-n afara ei și are viziunea ei crudă, rea, “de trotuar”, dar o are și pe cealaltă, a ispitei de a exista și a întrebării privind sensul vieții.
Emil Cioran a-nțeles că mai presus or fi Dumnezeu, Kant și Nae Ionescu, dar acolo egal cu el, demn de a dez-bate, demn de insomnii este odrasla sexului, miraculoasa femeie ce simte până-n plăsele și dincolo de ele clipa, mizeria, fericirea, atât de umane, atât de dureroase.

Dacă a avut norocul să se nască împreună c-o generație cu care avea ce vorbi, la un nivel cum altul nu s-a-ntâmplat în românia vreodată, iată-l pe Emil Cioran în puterile lui de a găsi partenere rare de discuție la București și Paris. experiența cocotelor, femei cum altele nu sunt.

Femei care încearcă limitele omenești și caută absolutul, absurdul și deșertăciunea vieții. Iată o scurtă serie de gloanțe filosofice despre bordel:

Cine n-a văzut un bordel la cinci dimineaţa nu-şi poate imagina spre ce istoviri ni se îndreaptă planeta.” (Silogismele amărăciunii)
I-am scris odată Soranei (iubită și de Eliade și de Cioran) că dacă n-ar exista religie și muzică, m-aș face paznic de bordel.”
“Într-o lume fără melancolie, privighetorile ar începe să scuipe şi crinii ar deschide un bordel.”
„Aici, din filosof de nopți albe ajungi o curvă a azurului. Trei condiții sunt necesare pentru a fi fericit: marea, femeia și apoi nihilismul. Când nu crezi în nimic, în umbra sânilor și în îmbrățișările marinei încerci iresponsabilitatea lui Dumnezeu înainte de creație”

Bordelul, cum altfel, minunat loc de filosofare. Femeie nesfârșită necunoscută, proces cauză-efect cosmogonic.

«I❤️InBucharest”, alte #IubiriPrinBucurești:

Cookies