ȘTIRI

Emil Boc apare în referatul DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea, în dosarul Microsoft

„Inculpatul Cocoş Dorin a pretins şi primit de la (….)şi (….) suma de 9.000.000 de euro pentru ca prin intermediul inculpatei Udrea Elena Gabriela – ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, membru al Guvernului, şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de (….) încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft”, se arată în referatul DNA, citat de rtv.net.

De asemenea, procurorii susţin că „inculpatul Sandu Gabriel –ministru al Comunicaţiilor la data respectivă, a procedat la realizarea procedurii de achiziţie şi la încheierea contractului de licenţiere ca urmare a presiunilor exercitate de UDREA ELENA GABRIELA – în calitate membru al Guvernului şi vicepreşedinte PDL, precum şi ca urmare a presiunilor exercitate de alte persoane din conducerea partidului”.

„Din probatoriul testimonial rezultă că pentru promovarea hotărârii de guvern nr. 460/2009 şi alocarea bugetului necesar, inculpatul Gabriel Sandu a beneficiat de susţinerea ministrului Udrea Elena Gabriela, a primului ministru (….) şi a lui (….)„, se arată în referatul procurorilor DNA în dosarul Microsoft. În perioada mai sus menţionată, premier al României era Emil Boc.

De asemenea, ca beneficiari ai mitei, apar Dorin Cocoș, Gabriel Sandu, dar și PDL.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button