Elisabeta, primul mare bulevard tăiat în București, după model parizian. Drumul avea “pavagiu de piatră cioplită și trotuare cu lespezi de gresie”

Cel mai vechi bulevard din București, denumit Elisabeta în 1869, în cinstea prințesei de Wied, soția Principelui Carol, a cunoscut de-a lungul timpului înfățișări și denumiri diferite și rămâne primul drum bucureștean modern, drept tăiat pe axa est-vest, larg, aerisit, străjuit de clădiri publice sau particulare cu arhitectură foarte valoroasă.

Bulevardul Elisabeta a fost redenumit “6 Martie 1945” (după 1945, cu scopul de a aminti momentul formării primului guvern comunist), bd. Gheorghe Gheorghiu-Dej (1965), Bd. Kogălniceanu (1990) și Bd. Regina Elisabeta.

Artera este delimitată de cele două piețe centrale ale orașului, Universității și Kogălniceanu, în mijlocul cărora se găsesc monumentele lui Ion C. Brătianu, ridicat în 1903, și al lui Mihail Kogălniceanu, dezvelit în 1936.

Elisabeta, bulevard construit după reguli stricte: “Casele pot avea o înălțime superioară de 18 m, proprietarii să prezinte planuri complete iscălite de proprietar și arhitect”

Istoricul de artă Cezara Mucenic a publicat foarte recent excelentul volum “Întâmplări neîntâmplătoare pe Bulevardul Elisabeta, sec XIX-XX”, ed. Vremea, 2025, amplu studiu care spune istoria “primului bulevard” din București, stabilirea traseului său pe axa est-vest, etapele tăierii, numele proprietarilor expropiați, clădirile nou ridicate, tehnicile de construire, dar și “relatări ale eforturilor depuse de arhitecți, constructori prinși între cerințele beneficiarilor, investitorilor și cerințele serviciilor tehnice ale primăriei/primăriilor”.

Elisabeta, bulevard hausmannian, Broadway al Bucureștilor în perioada interbelică

Într-o vreme în care clădirile, moda și moravurile Micului Paris erau impregnate de cultura franceză, facerea bulevardului Elisabeta a fost influențată de marile transformări urbanistice întâmplate în Parisul sfârșitului de secol al XVIII-lea.

Între anii 1852-1870, sub conducerea baronului Hausmann, prin țesutul urbanistic istoric al Parisului, s-au deschis bulevarde largi, în linie dreaptă, cu rol de fluidizare a circulației și de constituire a unor trasee directe între zone de importanță majoră ale orașului. (Sursa: Cezara Mucenic, “Străzi, Piețe, Case din Vechiul București”, ed. Vremea, 2004).

Bulevardul Elisabeta a fost edificat în mai multe etape: 1868-1876 – Bd. Elisabeta este tăiat până la strada Brezoianu, 1879-1888 ajunge la Calea Plevnei – strada Grădina cu cai, 1888-1898 bd. Elisabeta atinge Dâmbovița continuîndu-se până la grădina Palatului Regal și mănăstirea Cotroceni, cu ceea ce a fost numit Bd. Independenței.

“Am aflat multe despre o lume extrem de vie care-și manifesta dorințele, care se lupta pentru ele, care asculta de cei care o învățau, mai ales dacă o convingeau cu argumente puternice”

Cezara Mucenic în postfața volumului: Am studiat luni de zile, ani, fondul arhivistic al autorizațiilor de construire, a activității Primăriei Bucureștiului, apoi a primăriilor Culorilor/ Sectoarelor în care se împărțea orașul ce tot creștea, se întindea, se transforma.

Era o lume care vorbea o limbă bogată, plină de înțelesuri, iar uneori când îi lipsea denumirea exactă a unei activități, munci, material nou sau dorință nouă atunci încerca să le definească fie prin folosirea unor termeni mai vechi- “să meremetisească”, adică să repare, să transforme, fie prin aproximare, fie chiar prin desen: 1 metru pătrat era un metru, urmat de un pătrat desenat sau chiar un metru pătrat scris întreg.

Lipsind termenul “parter”, o casă cu subsol și parter era “o casă cu 2 niveluri, cu 2 caturi” sau având “un etaj de jos cu uși către uliță” fie chiar “etajul de la pământ” și așa mai departe.

Construcțiile care se aflau pe traseul primului bulevard au fost “prețuite” (evaluate, n.n) de Primărie, proprietarii expropiați fiind despăgubiți din bugetul Primăriei

Cezara Mucenic, istoric de artă: Exproprierile s-au realizat, pe tronsoane, între octombrie 1868 și 1888 pentru eliberarea terenului necesar tăierii Bulevardului Elisabeta, viteza de înaintare fiind inegală.

După negocierea propriu-zisă, intervenea rapiditatea cu care se făcea licitația lucrărilor, iar în final, timpul de realizare a operațiunilor de dărâmare a construcțiilor și de vânzare a materialelor rezultate, pentru a fi eliberat locul.

Lupta primăriei va continua mulți ani, lista celor expropriați fiind lungă: “4 oct. 1868, Tabel de prețuirea imobilelor care sunt a se expropia. Domnii proprietari a căror proprietăți cad pe linia Bulevardului de la Academie la Cotroceni”: Dl. doctor Davila (str. Natagiului/350 (lei), Dl. Danielopol, D-na Luxița Văcărescu, dl. Calenderu, G-ral Ioan Florescu, Preotul Lazăr (str. Sf. Elefterie), Căpitan Ilie Nicolescu, D-na Procopopiu, D-na Elena Bozdogilă, Constantin Petre Cârciumaru (str. Grădina cu Cai), Opler Beraru (str. Grădina cu Cai), D-na Vernescu (Calea Belvedere), Mihai Brătianu, Despina Golia, Russe Pantofarul, Iosif Niculescu (str. Brezoianu), Dl. Herdan, etc.

August, 1864, se decide “Deschiderea unui Bulevard în centrul capitalei, cu lățimea de 15 m împreună cu trotuarul, începând din str. Colței, trecând pe lângă Mânăstirii Sărindar și răspunzând în str. Brezoianu, cu o grădină împrejurul mănăstirii”

Cezara Mucenic, istoric de artă: Regulamentul specific bulevardului urma a fi menționat în contractul de vânzare-cumpărare, normele lui fiind astfel impuse de la început licitatorilor/cumpărătorilor, deci devenind o condiție majoră, cu efect direct asupra proiectării noilor clădiri ce ar popula bulevardul și i-ar defini aspectul.

Regulile au fost cerute inginerului-șef cu recomandarea: În vederea timpului scurt și nesuficient pentru facerea unui proiect complet să se supună cât mai neîntârziat schițe de planuri și condițiuni.

Ca urmare, Corpul Tehnic a emis pe 5 februarie 1874, următoarele Condițiuni:

1. Proprietarii să prezinte planuri complete iscălite de proprietar și arhitect. 2. Casele care nu pot avea o înălțime superioară de 18 m, socotită de la trotuar până la inclusiv cornișele și aticele. Înălțimea acoperișului de deasupra celor prevăzute nu poate trece peste 4, 87m.

Punctul 3, important pentru nuanțarea condițiunilor pentru cazurile speciale prevedea: Va fi excepțiune pentru edificiile publice sau acele construite de către particulari putând fi considerate ca edificii publice, spre exemplu, o sală de spectacol.

Vezi și: A întinerit cel mai bătrân palat de pe Bulevardul Elisabeta. Monumentul adăpostește Arhivele Naționale, comori de valoare inestimabilă

“Construcțiunile trebuiesc ridicate complet din zidărie și acoperite cu metal”

Cezara Mucenic, istoric de artă: În prima parte a Bulevardului, adică între strada Academiei și str. Brezoianu, trebuia : A se construi decât clădiri pe toată întinderea fațadei proprietății și pe aliniere; înălțimea minimă 15 m și maximă 17 m, până la cornișă. Pe Bulevardul Elisabeta, din Brezoianu până la răspântia cu str. Plevna: Clădiri pe aliniere, facultativ pe toată întinderea, fațade minim de 8 m întindere și pe restul alinierii se vor face grilaj de fier.

Efortul Primăriei era considerabil, urmând să se plătească din buget terenuri și construcții ce dispăreau cu totul sau parțial, la cei peste 70 de proprietari afectați de traseul noii artere.

“În secolul al XX-lea, odată cu aprobarea Planului Director de Sistematizare al Municipiului București (1936), vor apărea noi reglementări”

Cezara Mucenic, istoric de artă: Una din acestea se aplica numai pe anumite străzi fie la construcții existente, fie numai la cele noi. Era prevederea transformării parterului prin retragere și construire pe fațadă a unui portic ce susținea etajele rămase în consolă.

Elisabeta, bulevardul celor mai multe clădiri publice, cu arhitectură valoroasă și istorie bogată

Cezara Mucenic, istoric de artă: Bulevardul Elisabeta va fi considerat un spațiu de valoare pentru clădiri publice, iar prezența parcelelor proprietate a Comunei va simplifica această folosire.

Pentru categoria “clădire publică”, dar evident cu programe arhitecturale particulare, se vor construi, în ordine cronologică: Eforia Spitalelor Civile (1882-1887), Liceul Gheorghe Lazăr (1889), arhitect Filip Montaureanu, Ministerul Lucrărilor Publice, azi sediul P.M.B (1906), arhitect Petre Antonescu, Imprimeria Statului (clădirea prima în deceniul opt al sec al XIX-lea și prefacerea ei între 1929-1930, arhitect Statie Ciortan, Facultatea de Drept (1933-1935), arhitect Petre Antonescu sau Casa Corpului Didactic (1936) arh. Constantin Iotzu.

Alte clădiri vor aduce funcțiuni și programe vechi în haine noi sau chiar cu totul noi: Casele cu prăvălii Dr. Steiner (1889) la colțul Bulevardului cu str. Brezoianu, arh. Albert Galeron. Clădirea cinematografului Palace (1905), Hotelul Palace (1912) sau Clădirea Clubului Austro-Ungar, arhitect Rudolf Quik devenită după 1929 sediul Senatului, clădirea cinematografului Corso (1934).

Odată cu ridicarea Palatului Universității s-a tăiat și drumul din fața lui: bd. Academiei, care avea să fie continuat treptat până la Palatul Regal din Cotroceni

Încă din perioada când se construia monumentala clădire a Palatului Universității, era evident că nu se mai putea accepta să se ajungă la ea “pe căi ocolite”.

“Bulevardul să fie cât mai în mijlocul activității actuale a Capitalei, capitaliștii să aibă îndemn și interes a construi bine și curând în juru-i și astfel să se formeze iute acest sâmbure model al orașului nostru”

În paralel cu eliberarea terenurilor și luarea lor în proprietatea primăriei prin expropriere, se întreprind lucrările de construire efectivă a noii cai.

Cezara Mucenic, istoric de artă: Un moment dificil tehnic și administrativ l-a reprezentat rezolvarea stării locurilor de la apus spre mănăstirea Sărindar unde apele stagnau formându-se bălți, ceea ce impunea conceperea de canale de scurgere și alte lucrări costisitoare a căror realizare era trecută din responsabilitatea statului, proprietarul locurilor, în cea a comunei ce avea mijloacele tehnice și practice a le realiza, dar nu era dispusă la cheltuieli suplimentare fără a deveni proprietara.

“Pe o parte de 6 stânjeni din lărgimea totală a bulevardului să se facă Mac-Adam iar pe restul pavagiu de piatră cioplită și trotuare cu piatră și lespezi de gresie”

Cezara Mucenic, istoric de artă: Sunt angajate lucrările de aplanare, apoi, în iulie 1870, pe baza aprobării consiliului Comunal, se începe pietruirea străzii, mai precis, așa cum stabilise comisia de specialitate, urmează ca “pe o parte de 6 stânjeni din lărgimea totală a bulevardului să se facă Mac-Adam iar pe restul pavagiu de piatră cioplită și trotuare cu piatră și lespezi de gresie”, lucrare care cere pavatori și pietrari din cei mai buni.

Pentru aceasta, inginerul Ioan C. Capșa va apela la meșterii care au realizat “lucrare similară pe ulițele Lipscani și Carol I. În 1876, deja schimbându-se moda, se va angaja asfaltarea trotuarelor “de la Grand Hotel până la strada Brezoianu”.

“De ce am scris “Întâmplări neîntâmplătoare pe Bulevardul Elisabeta, sec XIX-XX”

Cezara Mucenic, istoric de artă: După ani și ani de cercetări, de căutări cu răbdare, a celor petrecute, a descoperirii persoanelor care stăteau în spatele cererilor, și a celor care trebuiau să găsească soluții bune pentru locuitori, vecinii lor, am putut să înțeleg complexitatea istoriei orașului București, dar și viziunea, gândirea, strădania care l-au modelat.

M-am bucurat de noile înțelesuri câștigate și am crezut că trebuie să le împărtășesc și altora ce nu au timpul, motivul, răbdarea să le descopere, dar și-ar dori să le afle.