Elevii şi studenţii ar putea cumpăra bilete de tren doar în baza carnetului

de:
10 mai 2016
0 Afișari
Elevii şi studenţii ar putea cumpăra bilete de tren doar în baza carnetului

Propunerea e discutată cu Ministerul Educaţiei care, până acum, deconta legitimaţiile, scrie TVR.

Este vorba de iniţiativa de simplificare a modului în care vor fi eliberate tichetele de călătorie pentru studenţi şi elevi. Se va renunţa la toată birocraţia tichetelor suplimentare şi chiar şi a legitimaţiilor intermediare. Va trebui să standardizăm cumva modul în care recunoaştem carnetele de studenţi. Aceştia vor putea să cumpere cu reducerile pe care le au alocate deja direct cu carnetul de student„, a explicat ministrul Transporturilor.

Procedura de până acum era ca universitatea să emită în baza carnetului de student o legitimaţie de călătorie, deci un al doilea document, iar în baza acestuia studentul avea acces nelimitat la călătoriile cu trenurile Regio şi facilităţi mai restrânse pentru trenurile de rang superior Interregio. Acum aceşti paşi vor dispărea. Va fi suficientă înmânarea unui carnet de student care va avea o formă standardizată fie va avea aplicat un sticker pe el care să îi dea acel cod unic care să poată fi recunoscut de vânzător şi în baza acestuia se va cumpăra direct biletul„, a mai spus Dan Costescu.

Şi, tot legat de bilet, însă cel emis de TAROM, ministerul propune ca acesta să includă şi tariful pentru călătoria cu trenul pentru pasagerii care doresc să se deplaseze din Otopeni spre Bucureşti sau retur.

Cookies