Elevii școlii nr. 124, care a ars, relocați la două școli și o grădiniță

de:
28 mai 2018
0 Afișari
Elevii școlii nr. 124, care a ars, relocați la două școli și o grădiniță

Potrivit acestuia, copiii din clasele pregătitoare vor fi relocaţi la Grădiniţa nr.35, cei din clasele I-IV vor învăţa la Şcoala nr.126, iar elevii de gimnaziu la Şcoala nr.143.

Orarul va fi afişat la vedere, în cursul zilei de azi, la unităţile de învăţământ.

Potrivit inspectorului, incendiul nu a afectat foile matricole, cataloagele şi arhiva unităţii şcolare. ”Au fost salvate foile matricole, cataloagele şi arhiva unităţii şcolare. Nu a ars niciun document esenţial”, a precizat oficialul citat.

Totodată, purtătorul de cuvânt al IŞMB a anunţat că examenul de evaluare naţională care urmează să fie susţinut de elevii claselor a VIII-a nu va fi afectat, urmând a se desfăşura cel mai probabil la Şcoala nr.143.

La Şcoala nr.124 învăţau peste 700 de elevi.

Un incendiu puternic a izbucnit, luni dimineață, la Școala nr. 124 din Sectorul 5 al Capitalei, care a fost afectată grav de flăcări. La fața locului, au fost trimise 20 autospeciale de stingere, trei autoscări, un echipaj de descarcerare și mai multe echipaje SMURD. La fel ca toate unitățile școlare din sectorul 5, Școala 124 nu avea autorizație de securitate la incendiu.

Cookies