Elevii din Bucureşti vor fi instruiţi pentru a reacţiona în situaţii de urgenţă

de:
09 mart. 2014
0 Afișari
Elevii din Bucureşti vor fi instruiţi pentru a reacţiona în situaţii de urgenţă

Primarul general al Capitalei Sorin Oprescu a semnat, vineri, un protocol cu ISU în care este prevăzută pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a elevilor din sistemul de învăţământ preuniversitar din Bucureşti, informează Adevărul.ro.

Instruirea elevilor va fi realizată în şase etape, şcolarii şi liceenii urmând să fie învăţaţi cum să reacţioneze în cazul producerii unui dezastru.

„Pregătirea copiilor pentru eventualitatea producerii unor situaţii speciale este extrem de importantă şi trebuie să acordăm o deosebită atenţie celor care participă la îndrumarea elevilor. În acest sens, aveţi întregul nostru sprijin, inclusiv în ceea ce priveşte personalul specializat, astfel încât pregătirea copiilor să se finalizeze cu succes şi într-un interval de timp cât mai scurt”, a precizat Oprescu.

De asemenea, acesta a mai spus că va pune la dispoziţie „suport educaţional logistic şi specialişti pe linie de Protecţie Civilă”, care să colaboreze cu reprezentanţii ISU care fac parte din programul de pregătire.

Programul de instruire a elevilor din şcolile generale şi din liceele bucureştene va avea şase etape şi va fi implementat în 425 de unităţi de învăţământ atât private cât şi de stat. Complementar, se va realiza şi pregătirea cadrelor didactice, iar la finalul programului de pregătire, în fiecare şcoală şi liceu va avea loc un exerciţiu practic, privind modul în care copiii se comportă în cazul unui cutremur.

Totodată, după încheierea fiecărei etape de pregătire, dar şi la finalul întregului program, elevii vor fi testaţi în cadrul unui concurs tematic.

Cookies