Primăria Capitalei anunță că elevii din București care se înscriu în programul „Vocația Ta”, vor beneficia de servicii gratuite de orientare școlară și în carieră. Tinerii participanți vor avea ocazia să fie sprijiniți, astfel încât să-și aleagă cariera potrivită.
Deschidem înscrierile online a celei de-a II-a ediții a programului de orientare școlară și în carieră „Vocația Ta”, anunță Primăria Capitalei, duminică, 6 august, într-un comunicat de presă.
Municipalitatea transmite că, prin intermediul acestui program, elevii din București (clasele V – VIII) au posibilitatea de a beneficia de servicii de orientare școlară și în carieră complet gratuit.
Programul este inițiat de Primăria Capitalei, prin PROEDUS, sub coordonarea Direcției Cultură, Învățământ, Turism. Scopul acestuia este să contribuie la integrarea socio-profesională a tinerilor prin a pune la dispoziție elevilor bucureșteni instrumentele necesare pentru a face alegeri realiste și informate în ceea ce privește viitoarea lor carieră.
Programul oferă servicii de consiliere și orientare vocațională personalizate, dar și activități educaționale inovatoare.
Prin intermediul acestui program, elevii vor fi sprijiniți în identificarea abilităților, aptitudinilor și posibilităților personale, pentru alegerea unei cariere potrivite, explică PMB.
Activitățile educaționale din programul „Vocația Ta” se adresează nu numai elevilor din București, ci și familiilor lor. Este important ca familiile să înțeleagă schimbărilor comportamentale ale tinerilor și să știe cum să-i susțină în luarea deciziilor importante din viața lor.
Prin intermediul programului „VOCAȚIA TA” ne dorim să oferim elevilor bucureșteni șansa de a-și construi un viitor promițător, transmite PMB.
Elevii, părinții și profesorii sunt invitați să se alăture programului „Vocația Ta”. Mai multe informații despre program și înscrieri, AICI.