Elevii de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din București ar urma să revină la cursuri săptămâna viitoare după finalizarea lucrărilor de reparații, a anunțat prefectul capitalei.
Prefectul Andrei Nistor a declarat că la liceu au fost identificate, în urma exploziei, mai multe probleme pentru care s-au intervenit: un stâlp defect, geamuri sparte și alte deficiențe structurale au fost remediate.
După aceste reparații, unitate școlară pregătește redeschiderea pentru elevi, scrie News.ro.
S-au făcut reparații, au fost mai multe geamuri sparte, au fost niște probleme la un stâlp, s-au reparat toate aceste lucruri și sperăm ca, undeva săptămâna viitoare, să se revină în școală, a declarat prefectul.


Pe 17 octombrie 2025, deflagrația cauzată de o acumulare de gaze în blocul din Rahova a dus și la deteriorarea Liceului „Dimitrie Bolintineanu”. În momentul exploziei, elevii și profesorii erau în interiorul liceului și s-a estimat că aproximativ 800 de elevi erau prezenți în clădire.
Forța exploziei a provocat spargerea numeroaselor geamuri ale liceului, căderi de tencuială, bucăți de moloz și de tâmplărie răspândite prin clasă.
Conform Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), structura de rezistență a clădirii nu a fost compromisă în mod periculos, însă au fost identificate avarii la elemente ne-structurale: ferestre, plafoane suspendate, parapete de zidărie și un stâlp de beton armat în care a fost proiectat un panou de perete provenit din blocul explodat.



Autoritățile recomandaseră suspendarea cursurilor fizice până la efectuarea unei expertize tehnice complete.
În urma incidentului, mai multe elevi și profesori au suferit răni ușoare, în special tăieturi de cioburi de sticlă de la ferestre sparte. Toți au fost evacuați în siguranță.
Ieri, pe 4 noiembrie, s-a simțit miros de gaze în preajma Liceului „Theodor Pallady”. Distrigaz a identificat o problemă exterioară clădirii liceului, însă unitatea a fost evacuată. Potrivit Distrigaz Sud Rețele, mirosul de gaze provenea de la un robinet defect aferent postului de reglare al instalației de utilizare, dar nu au fost depistate scurgeri de gaze în zona rețelei de distribuție a gazelor.
Tot personalul și toți copiii au fost evacuați, nu a avut nimeni nevoie de îngrijiri și Distrigaz s-a ocupat. A existat o scurgere de gaze, la o țeavă din afara școlii. Cu siguranță poate exista un pericol, dacă nu se intervine în timp și nu se au măsuri. Evident, vedem că se poate întâmpla oricând o nenorocire cum a fost cea din Rahova, a declarat Andrei Nistor.
Prefectul a mai subliniat că, după explozia din cartierul Rahova, s-a înregistrat o intensificare a apelurilor la 112 legate de miros de gaze în București.
În urma exploziei am sesizat că mult mai mulți oameni au început să sune la 112, despre miros de gaz. Din fericire, o parte dintre acestea s-au dovedit a nu fi probleme, dar asta este un lucru bun, că mai bine oamenii să fie precauți, a mai menționat Nistor.
Te-ar mai putea interesa și: